Primăria municipiului Oradea derulează două propuneri de modificare la regulamentul de supraimpozitare a clădirilor neîngrijite și abandonate din Municipiul Oradea, care a fost aprobat de către Consiliul Local Oradea prin HCL nr. 503 din 2017.
Prima modificare se referă la introducerea unor criterii pentru clădirile industriale sau agrozootehnice abandonate, care, până în prezent nu au putut fi supraimpozitate, cu toate că multe dintre ele se află într-o stare avansată de degradare. În urma evaluării clădirilor care au fost supraimpozitate, până în momentul de față s-a constatat că actualul regulament nu are niște criterii adaptate din punct de vedere tehnic pentru clădirile industriale, ceea ce a făcut ca cea mai mare parte dintre ele să nu fie supraimpozitate, deși siturile industriale cum ar fi Avântul, fabrica de ulei Interoil sau alte situri din zona industrială veche de pe Șoseaua Borșului sunt foarte degradate, multe în stadiul de ruină. Ca atare, s-a inițiat această propunere prin care să putem include în supraimpozitare clădirile de tip industrial.
A doua modificare se referă la simplificarea indicatorilor conținuți în nota tehnică de constatare care se aplică în cazul supraimpozitării pentru clădirile rezidențiale, în urma căreia se definește starea tehnică corespunzătoare sau necorespunzătoare. Prin simplificarea acestor grile, clădirile degradate vor putea fi evaluate operativ, astfel că decizia de supraimpozitare se va putea comunica către proprietari până la sfârșitul anului, existând un interval de 11 luni în care aceștia pot finaliza măsurile de remediere.
Trebuie subliniat faptul că în zonele construite protejate din punctul de vedere al patrimoniului arhitectural, proprietarii de clădiri pot beneficia de scutiri de impozite, pe o perioadă de 5 ani, în situația în care realizează reabilitările corect, respectând proiectele tehnice autorizate.
Aceste măsuri combinate, pe de o parte de susținere și pe de altă parte coercitive, au dus la o creștere importantă în ceea ce privește numărul de autorizații de construcție și de reabilitare în ultimii trei ani de zile.
Tinând cont de cele de mai sus, se va supune aprobării Consiliului Local Oradea, în ședința din luna septembrie 2018, proiectul de modificare la regulamentul de supraimpozitare cu maxim 500% a clădirilor neîngrijite și abandonate din Municipiul Oradea, în forma atașată.
Regulament actualizat cladiri neintretinute supraimpozitate.docx
descarcă
septembrie 03, 2018
Consiliul Local a aprobat vineri, 31 august, la popunerea conducerii Societății Oradea Transport Local SA, majorarea tarifelor pentru serviciul de transport public, aceasta intrând în...
septembrie 03, 2018
Lucrările la obiectivul de investiție „Construire pod peste Crișul Repede între strada Plevnei și strada Szigligeti Ede" sunt în desfășurare, până în prezent fiind realizate...