Primăria Oradea vine în întâmpinarea cetățenilor punându-le la dispoziție ghidul și calendarul de colectare a deșeurilor pentru a le facilita procesul de colectare pe cinci fracții, care a început în 3 iulie.
În acest sens, calendarele de colectare, în funcție de ziua de ridicare, pot fi consultate pe link-urile următoare:
https://rervest.ro/calendar-colectare-deseuri-reciclabile-luni/
https://rervest.ro/calendar-colectare-deseuri-reciclabile-vineri/
Primăria Oradea reamintește orădenilor că au obligația să colecteze separat deșeurile, conform prevederilor legale și în conformitate cu sistemul de colectare pus la dispoziție în acest sens de către operatorul serviciului public de salubrizare.
La cetățenii din zona de case, ziua de colectare a deșeurilor a rămas neschimbată pentru fracția reciclabilă: plastic/metal, hârtie/carton și sticlă, însă va alterna (în prima săptămână din lună plastic/metal, în a doua săptămână- hârtie/carton, în a treia săptămână plastic/metal, iar în a patra săptămână din lună sticla).
De asemenea, le reamintim cetățenilor care sunt programele punctelor din care își mai pot ridica gălețile verzi și sacii albaștri, dacă nu au făcut-o până acum:
Ø Program Puncte de colectare separate Thurzo Sandor și Uzinelor:
– luni – sâmbătă, orele 8 și 20
Ø Program Birou Contracte – strada Tudor Vladimirescu nr. 79 (intrare din str. W. Shakespeare)
– luni, miercuri, vineri orele 8 -16
– marți, joi orele 8 – 17.
iulie 14, 2023
37 de proiecte propuse de către orădeni au fot selectate pentru a primi bani de la bugetul local, de la debutul programului de bugetare participativă...
iulie 14, 2023
Dacă în primăvara anului trecut, amplasamentul din vecinătatea Parcului I.C. Brătianu era încă în paragină, aici existând o veche construcție nefinalizată și abandonată, acum întreaga...