Știri

decembrie 21, 2015

Share:

O nouă întâlnire a Comisiei consultative privind lucrările de tăiere și intervenție în coroana arborilor și arbuștilor

news-image

Vineri, 18 decembrie 2015, a avut loc cea de-a doua întâlnire a Comisiei consultative privind lucrările de tăiere și intervenție în coroana arborilor și arbuștilor din municipiul Oradea. În cadrul ședinței au fost analizate 18 cereri de tăiere/toaletare arbori, cereri aferente lunilor noiembrie – decembrie 2015. În urma analizei și consultărilor, s-a aprobat toaletarea a 30 de arbori de pe 18 amplasamente, majoritatea din cadrul asociațiilor de proprietari. Lucrările de toaletare presupun îndepărtarea crengilor uscate și igienizarea. Totodată, comisia a aprobat tăierea a 3 arbori afectați din punct de vedere biologic.

La ședința de vineri au participat: Emil Bențan – director adjunct Direcția Tehnică din Primăria Oradea, Mircea Stejeran – șef Serviciul Lucrări și Servicii Publice din cadrul Direcției Tehnice din Primăria Oradea, Ramona Bakk – inginer horticol și consilier în cadrul Compartimentului Spații Verzi din Primăria Oradea, Smit Ildiko – dr. inginer silvic, Togor Mihai – specialist în arii protejate, Gabriel Dobre – consilier Serviciul Lucrări și Servicii Publice, Loreta Malain – consilier Serviciul Lucrări și Servicii Publice.

Reamintim că, în şedinţa Consiliului Local din luna noiembrie, a fost aprobat Regulamentul privind activităţile de tăiere, transport şi valorificare a lemnului rezultat din spaţiile verzi şi alte terenuri din afara fondului forestier naţional, situate pe terenuri proprietate publică sau privată a Municipiului Oradea, în intravilanul municipiului Oradea. Regulamentul prevede şi faptul că în fiecare lună va avea loc întâlnirea Comisiei consultative privind autorizarea tăierii şi toaletării arborilor, comisie formată în marea majoritate din specialişti.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut