Știri

octombrie 09, 2015

Share:

Oktoberfest pentru firmele din parcul industrial din Oradea

news-image

Companiile din parcul industrial din Oradea au participat la Oktoberfest, un eveniment dedicat exclusiv celor care au investit în oraș în ultimii ani. A fost o ocazie perfectă pentru firme de a socializa și a se cunoaște mai bine într-un alt context decât cel de afaceri.

Evenimentul a avut loc joi, 8 octombrie, la ora 17, la sediul firmei austriece Salesianer Miettex Oradea, cea care a organizat întâlnirea companiilor în cadrul Oktoberfest.

Deschiderea evenimentului a fost făcută de reprezentantul gazdelor, Victor Ioane – CEO Salesianer Miettex, care a subliniat importanța investiției în cea mai mare spălătorie industrială din România. Aceasta investiţie este una dintre cele mai mari ale grupului de firme prezent în nouă țări europene.

În cadrul evenimentului, directorul general al Eurobusiness Parc, Delia Ungur, a lăudat această inițiativă și speră ca interesul pentru astfel de evenimente să crească în viitor.

În cadrul întâlnirii s-a propus înființarea Clubului de afaceri Eurobusiness Oradea având, ca membri managerii celor mai mari companii din Oradea. Clubul se va întâlni periodic și vor fi discutate teme de interes comun, inclusiv proiecte destinate dezvoltării resurselor umane și organizarea de evenimente de responsabilitate socială.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut