Orădenii au din nou ocazia să se implice activ și să propună proiecte care să aibă ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai în orașul lor. Primăria Oradea lansează în consultare publică Regulamentul privind modul de derulare a programului de bugetare participativă de astăzi, 24 februarie, timp de 45 de zile calendaristice, până în 11 aprilie. După această dată, regulamentul va trebui aprobat de Consiliul Local, proces urmat de lansarea platformei și depunerea proiectelor.
Municipalitatea reia, anul acesta, programul de bugetare participativă. Astfel, s-a aprobat alocarea din bugetul local a sumei de 1.500.000 lei pentru proiectele care vor fi selectate în urma derulării acestui proces, prin care li se oferă șansa orădenilor de a iniția propuneri de proiecte care să îmbunătățească condițiile de viață la nivel de cartier.
„Prin noul regulament se dorește revitalizarea implicării cetățenilor. Eliminăm din acest regulament aspecte care au îngreunat/afectat etape anterioare. De exemplu, proiecte complexe care au fost depuse de orădeni, care aveau nevoie de studii de fezabilitate, de DALI-uri, proiecte tehnice sau de licitații, ceea ce făcea ca perioada de implementare să fie destul de îndelungată. Și acum mai avem proiecte din cele două etape de bugetare participativă care sunt în diferite stadii. De asemenea, votul pe domenii a creat anumite dezechilibre, astfel că, de acum înainte votul va fi dat pe un singur proiect, nu pe domenii de activitate. În plus, vor putea vota și cei care lucrează sau studiază în Oradea, înainte nefiind eligibili pentru vot”, a precizat primarul Oradiei, Florin Birta.
Bugetul pentru programul din acest an este de 1.500.000 de lei, fiecare proiect putând să obțină o finanțare de la bugetul local de maximum 100.000 de lei. Acestea vor fi selectate în funcție de numărul de voturi, până la epuizarea sumei (în trecut se alegeau 10 proiecte).
„Mizăm pe micro-proiecte, propuneri care se vor regăsi în intervenții la nivel de scară/bloc/stradă, cel mult, cartier. Proiecte care să fie identificabile cu cetățenii care le-a propus, care să fie implementate pe cât posibil în cursul anului în care au fost propuse. De exemplu, un orădean care iese din scara de bloc și vede spațiul verde aferent blocului neîntreținut și are nevoie de unele ca să-l îngrijească sau să-l mențină. Eu zic că o sumă de 20.000 de euro este suficientă. La o școală, pictarea sau zugrăvirea unui perete exterior care să se limiteze la această sumă, montarea unei mese de ping-pong, a unor bănci într-un parc, sunt foarte multe proiecte care pot fi depuse”, a mai spus edilul.
Un cetățean poate să voteze de 2 ori: o dată online și o dată offline, un singur proiect din listă. Depunerea proiectelor se poate realiza prin platforma on-line, dar și off-line. Au rămas aceleași domenii, dar votul este la comun:
a. Infrastructură stradală: alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale;
b. Amenajare de spații verzi și locuri de joacă;
c. Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei;
d. Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.);
e. Infrastructură culturală;
f. Infrastructură socială;
g. Infrastructură de sănătate;
h. Digitalizare.
Calendarul de depunere a proiectelor va fi anunțat după aprobarea regulamentului în Consiliul Local. Transmiterea propunerilor, sugestiilor și opiniilor se poate face prin:
– email pe adresa: primarie@oradea.ro
– fax la nr. 0259/437.544
– poștă pe adresa Primăriei Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1
– depuse la Centrul de relații cu publicul – Primăria Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1
Noul regulament poate fi consultat în atașament, precum și în secțiunea Dezbateri publice de pe site-ul www.oradea.ro .
februarie 24, 2022
Primăria Oradea va relua finanțarea ONG-urilor după un nou regulament, mult mai simplificat. Acesta a fost lansat în consultare publică pentru 45 de zile, urmând...
februarie 25, 2022
Administrația Domeniului Public Oradea anunță că Ștrandul Ioșia își reia activitatea începând de marți, 1 martie 2022, după ce timp de două luni a fost...