Municipiul Oradea anunță începerea derulării serviciilor de realizare a „Master Planului – Strategia de conservare și dezvoltare a fondului arboricol urban al Municipiului Oradea”, care se va desfășura în cadrul unui contract de servicii semnat cu firma SC CADRO LANDSCAPE STUDIO SRL.
Având în vedere necesitatea gestionării adecvate a fondului arboricol plantat pe domeniul public, acest proiect vizează verificarea tuturor arborilor și evaluarea stării lor de sănătate. Prin grija Direcției Tehnice, Municipiul Oradea a demarat în cursul anului 2024 achiziția serviciilor necesare pentru realizarea acestui Master Plan – Etapa I.
Obiectivele strategiei
Scopul acestui demers este de a ghida Autoritatea Publică Locală cu privire la tipurile de intervenții necesare în fondul arboricol existent (tăieri, plantări), locul și momentul optim al acestora. Firma prestatoare va evalua arborii prezenți pe aliniamentele stradale, în scuaruri și culoare de protecție față de infrastructura tehnică, identificând riscurile și recomandând intervențiile optime pentru eliminarea acestora. De asemenea, vor fi stabilite modalități adecvate de întreținere și vor fi recomandate speciile potrivite pentru viitoarele plantări, în funcție de condițiile existente în teren.
În urma realizării acestui proiect, Municipiul Oradea va beneficia de o strategie clară pentru selectarea și gestionarea arborilor în următorii 10 ani, pe principiul „Arborele potrivit în locul potrivit”. Se va pune accent pe calitatea și sănătatea arborilor, gradul de acoperire al zonelor verzi și îmbunătățirea biodiversității, în detrimentul criteriului cantitativ al numărului de arbori plantați.
Impactul proiectului asupra orașului
Implementarea Master Planului va contribui la:
Perioada de realizare a acestei lucrări este de 11 luni, fiind structurat pe etape intermediare, conform specificațiilor din Caietul de sarcini. Un element important al procesului îl constituie etapa de consultare publică, în cadrul căreia părțile implicate și cetățenii vor putea analiza și oferi feedback asupra variantei preliminare a strategiei. Prin acest proiect, Primăria Oradea își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea sustenabilă a orașului, printr-o gestionare responsabilă și eficientă a spațiilor verzi.
Etichete:
februarie 10, 2025
În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, a fost depistat autovehiculul marca Volkswagen, de culoare albastră, fără număr de înmatriculare, aflat pe str. Ion...
februarie 11, 2025
Pentru al șaselea an consecutiv, Oradea își întâmpină turiștii cu o serie de beneficii și gratuități. Visit Oradea, cu sprijinul Primăriei Oradea, în parteneriat cu...