Știri

iulie 04, 2017

Share:

Orădenii, așteptați în număr mare la Festivalul Medieval al Cetății Oradea

news-image

Directorul Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, dl Mihai Jurca, împreună cu directorul Muzeului Cetății și Orașului Oradea, doamna Angela Lupșea au susținut azi, 4 iulie 2017, o conferință de presă în care au anunțat și au prezentat în detaliu evenimentul care va avea loc în acest weekend în Cetatea Oradea, respectiv „Festivalul Medieval al Cetății Oradea – ediția 2017”.

„Timp de trei zile, curtea Palatului Princiar va oferi vizitatorului o adevărată călătorie în timp. Aici vor fi întâlniți meșteșugarii îmbrăcați în costume medievale: armurieri, dresori de păsări de pradă, fierari, olari, cioplitori în lemn etc. Îi așteptăm pe toți orădenii, și nu numai, să treacă pragul cetății în acest weekend, pentru a se bucura de atmosfera de sărbătoare medievală. După deschiderea oficială a festivalului, care va avea loc vineri, 7 iulie, de la ora 14:00, va urma Parada Medievală, care va putea fi admirată, începând cu ora 17:00, pe traseul: platoul din fața Magazinului Crișul – str. Republicii – Piața Unirii – str. Independenței – Parcul 1 Decembrie – Cetatea Oradea”, a spus în deschiderea conferinței de presă directorul Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, dl Mihai Jurca.

În fiecare seară a Festivalului Medieval al Cetății Oradea vor avea loc concerte pe scena din interiorul cetății. Astfel, vineri, 7 iulie va concerta Phoenix și invitații Călin Pop și Dan Andrei Aldea, sâmbătă vor putea fi ascultați Ada Milea și Alex Bălănescu, dar și trupa Vama, iar duminică, în ultima zi a festivalului, vor concerta cei de la trupa „Subcarpați”.

Ca elemente inedite ale festivalului amintim simularea în curtea cetății a unor bătălii medievale, în fiecare seară de la ora 19:00, dar și spectacolele cu jonglerii de foc care vor fi executate de trupa HYPNOSIS, vineri și sâmbătă seara, după terminarea concertelor. Zona cu jocuri dedicată copiilor va fi amenajată în prima curte a cetății, în fața Corpului I.

Referitor la noua denumire a acestui eveniment, Angela Lupșea, directorul Muzeului Cetății și Orașului Oradea, a precizat: „De anul acesta, intrăm pe o linie de promovare a Cetății Oradea. Astfel, acest eveniment nu se mai numește „Zilele Cetății Oradea”, stabilind că el trebuie să fie unul definitoriu pentru acest spațiu și să apară sub genericul „Festivalul Medieval al Cetății Oradea”.

Totodată, Angela Lupșea a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea atelierelor meșteșugărești de pe str. Breslelor din interiorul Cetății Oradea.

În final, directorul Angela Lupșea a făcut un apel către părinții care vor veni însoțiți de copii, să fie atenți la supravegherea acestora, întrucât zona va fi foarte aglomerată. În cazul unor incidente, aceștia sunt rugați să apeleze la personalul din Cetatea Oradea, care va fi ușor de identificat, deoarece va purta tricou alb și ecuson.

În atașament găsiți programul detaliat al festivalului, dar și harta cu desfășurarea acestuia.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut