Știri

februarie 24, 2015

Share:

Parcarea subterană din zona Pieţei Rogerius va fi realizată până în primăvara anului 2016

news-image

În ședința de consiliu de joi, 26 februarie, indicatorii tehnico-economici ai proiectului de realizare a Parcării și Pasajului Subteran de legătură cu Piața Rogerius vor fi actualizați, în vederea realizării investiției prin Administrația Domeniului Public, sub forma unui credit furnizor după modelul Parcării Supraterane din spatele Tribunalului și Parcării Subterane de pe Independenței.

Dezvoltarea din ultimii ani a zonei a dus la nevoia asigurării unui număr de locuri de parcare aferent funcțiunilor dezvoltate. Studiile de circulație evidențiază că această zonă este un punct critic al municipiului din punctul de vedere al numărului de locuri de parcare existente. Pentru a veni în sprijinul populației Primăria a propus realizarea unui parcaj cu regim de înălțime demisol+parter. Suprafața construită propusă este de 5300 mp iar capacitatea propusă este de minim 410 locuri de parcare.

Investiția se va susține financiar din bugetul local prin subvenții de investiții acordate ADP. Plata se va face după finalizarea lucrărilor în decursul a trei ani, în șase rate trimestriale.

Valoarea estimată a investiției este de 17.754.744,00 lei fără TVA, iar durata de execuție 11 luni.

Licitația pentru realizarea proiectului va avea loc în cursul lunii martie, iar lucrările vor începe după ce comercianții se vor muta în noua piață din Rogerius iar cortul amplasat acolo va fi dezafectat, în așa fel încât parcarea subterană să fie gata până în primăvara anului viitor.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut