Ca urmare a faptului că pasajele subterane pietonale din municipiu se află într-o stare avansată de degradare și necesită reparații, Primăria a hotărât să le reabiliteze. Astfel, municipalitatea va preda azi, 22 august 2016, amplasamentele pentru începerea lucrărilor de reparații, în prima etapă la pasajul pietonal de la Magazinul Crișul, iar apoi la cel de la Gară.
La pasajul de la Magazinul Crișul se vor executa lucrări de refacere a pavajului, de placare a pereților, reparații la scări, zugrăveli, înlocuirea plăcilor sparte sau deteriorate de la copertină, igienizare și deratizare.
În ceea ce privește pasajul de la Gară, aici se vor efectua reparații la scări și tencuială, zugrăveli, înlocuirea plăcilor deteriorate din copertină și bineînțeles lucrări de igienizare, dar și alte lucrări necesare care vor fi constatate pe parcurs.
Lucrările vor dura aproximativ două luni. În ceea ce privește pasajul de la Crișul, aici se încearcă finalizarea lucrărilor până la terminarea lucrărilor de reamenajare a piațetei din fața magazinului Crișul, respectiv 30 septembrie.
Lucrările sunt executate din bugetul local de către firma Drumuri Orășenești, în baza acordului cadru de reparații, amenajări și întreținere drumuri, aflat în derulare.
După încheierea lucrărilor la aceste două pasaje, urmează să fie reabilitate pasajul de pe bdul Magheru şi cele două de pe bdul Dacia.
august 19, 2016
Biletele pentru tramvaiul de epocă pentru sfârşitul de săptămână 20-21 august 2016 se vor pune în vânzare începând de vineri, 19 august 2016, la Autogara...
august 22, 2016
Primăria municipiului Oradea a organizat ieri, 21 august 2016, cea de-a XII-a ediție a Carnavalului Florilor în Oradea.Evenimentul a atras mii de orădeni pe străzile...