Începând de ieri, 28 mai 2026, patru persoane private de libertate, repartizate în regim deschis în cadrul Penitenciarul Oradea, desfășoară activități de îndepărtare a vegetației și de amenajare a unor terenuri aflate pe domeniul public al Primăria Municipiului Oradea.
Activitățile sunt derulate prin Direcția Tehnică, în baza contractului de prestări servicii încheiat între Penitenciarul Oradea și municipalitate pentru perioada 28 mai – 31 octombrie 2026. Intervențiile se realizează pe amplasamente aflate pe domeniul public al municipiului și care nu se află în administrarea altor persoane juridice.
Lucrările desfășurate includ:
Aceste intervenții presupun săparea terenului cu unelte specifice, îndepărtarea corpurilor străine, precum și colectarea și greblarea deșeurilor rezultate.
Primul obiectiv vizat este canalul colector situat în spatele imobilelor din Cartierul Europa, spre drumul de centură aferent străzii Ogorului. În perioada următoare, lucrările vor continua pe următoarele amplasamente:
Transportul deșeurilor colectate de pe aceste amplasamente este asigurat de SC RER Vest SA, operatorul serviciului public de salubrizare.
Colaborarea dintre Penitenciarul Oradea și municipalitate are ca scop valorizarea muncii ca instrument de responsabilizare și reintegrare socială. Totodată, aceasta contribuie la implicarea activă a instituției penitenciare în viața comunității și la sprijinirea persoanelor private de libertate în procesul de reintegrare socială, prin promovarea unor modele și activități cu caracter social.
mai 29, 2026
Duminică începe Festivalul Copiilor Oradea! Evenimentul se desfășoară anul acesta pe parcursul a două zile dedicate celor mici. Sâmbătă, 31 mai, activitățile vor avea loc...
mai 29, 2026
Primăria Municipiului Oradea implementează, în parteneriat cu firmele Quantum Cyber Systems SRL și HELION SA, un proiect pilot care utilizează tehnologii de inteligență artificială pentru...