Știri

aprilie 21, 2015

Share:

Peste 100 de elevi din străinătate au vizitat Primăria Oradea

news-image

În cursul zilei de azi, 21 aprilie, un grup de elevi din Italia, Slovenia şi Debrecen, alături de elevi ai Liceului Ady Endre, au vizitat Primăria Oradea, în cadrul unei excursii cu tematică istorică, parte a unui proiect european.

Elevii vizitează orașele ai căror soldați au participat la primul război mondial, în aceste zile ajungând și la Oradea.

La Primăria Oradea, elevii au fost primiți de viceprimarul Huszar Istvan și de consilierul local Sarkozi Zoltan. Viceprimarul le-a prezentat clădirea primăriei, activitatea instituţiei, precum și modul în care îşi desfăşoară activitatea consilierii locali și conducătorii instituției. La final le-a dorit o ședere plăcută vizitatorilor, în pofida lucrărilor care au loc în această perioadă în Oradea, invitându-i să revină în municipiu și anul viitor, după finalizarea reabilitărilor.

La rândul său, consilierul Sarkozi a mulțumit tinerilor pentru participarea la acest proiect, amintind şi faptul că în Italia există mai multe locații în care sunt comemoraţi ostașii orădeni care au pierit pe câmpul de luptă în cadrul războaielor mondiale.

Tinerii din Staranzano, Goricia și Debrecen vor vizita și alte obiective din municipiul Oradea, înainte de a continua excursia tematică.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut