În această dimineață a început turnarea primului tronson al planșeului aferent pasajului 2 (cel dinspre Calea Clujului) și al celui de-al doilea tronson al planșeelor de la pasajele 3 – 4 din Piața Gojdu, operațiunea urmând să fie finalizată în cursul zilei de azi.
Pasajul 4 este cel dinspre Colegiul Național Emanuil Gojdu, iar următorul este pasajul 3.
Totodată, aseară s-a finalizat turnarea bazinului de retenție al apelor pluviale (bazinul dinspre Catedrala Ortodoxă).
În ceea ce privește stadiul lucrărilor la bazinul de retenție dinspre Casa de Cultură a Sindicatelor, armarea a fost deja realizată, urmând să fie turnat în cursul săptămânii viitoare. Cele două bazine pot capta împreună peste 800.000 de litri de apă.
În continuare se lucrează la rețelele de apă pluvială aferente pasajului 1 (dinspre Catedrala Ortodoxă), dar și la partea carosabilă a străzilor Mareșal A. Averescu și Calea Clujului.
Lucrările sunt efectuate în cadrul proiectului „Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața Emanuil Gojdu din Oradea – Etapa I”, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, finanțarea nerambursabilă fiind de 98% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Executanții lucrării sunt asocierea de firme Freyrom, Procons Group, Construcții Erbașu, Leko Construct și Metabet CF.
iunie 23, 2023
O.T.L. invită orădenii la plimbări de agrement cu autobuzul turistic, în perioada 23 - 25 iunie 2023, după următorul program:- vineri, 23 iunie 2023, se...
iunie 24, 2023
La 199 de ani de la nașterea eroului național Avram Iancu, câteva zeci de persoane au depus coroane, jerbe și buchete de flori la bustul...