Poliția Locală Oradea prin Compartimentul Control Comercial vă informează că, la jumătatea lunii iulie, va intra în vigoare Hotărârea Consiliului Local nr. 407/30.06.2015, privind interdicţia desfăşurării activităţilor de valorificare a produselor agricole şi de exercitare a comerţului cu aceste produse în alte structuri de vânzare decât cele prevăzute de lege.
Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol defineşte comerţul cu produse agricole obţinute în ferma/gospodăria proprie ca fiind comerţul cu ridicata sau cu amănuntul, care se defăşoară în structuri de vânzare cu locaţie permanentă sau temporară în teritorii delimitate special amenajate şi dotate corespunzător, precum pieţe agroalimentare, târguri, pieţe ambulante, de către lucrători agricoli persoane fizice .
Desfăşurarea activităţilor de valorificare a produselor agricole şi de exercitare a comerţului cu aceste produse în alte structuri de vânzare, cu locaţie permanentă sau temporară, situate pe domeniul public al Municipiului Oradea sau proprietate privată a unor persoane fizice sau juridice, altele decât cele prevăzute în lege ca fiind adecvate pentru aceste activităţi, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, al cărei cuantum se situează între 500 şi 1000 lei.
Astfel toți comercianții de produse agricole care își desfășoară activitatea în alte locații decăt cele prevăzute de lege vor fi inițial avertizați de către polițiștii locali să intre în legalitate, după care se va trece la aplicarea de sancțiuni sub formă de amendă contravențională.
iulie 13, 2015
În conformitate cu O.U.G. nr. 27 din 30 iunie 2015 pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri...
iulie 13, 2015
Dacă la finalul lunii aprilie 2015, Primăria Oradea anunța că Fundația My Brother's Keeper a decis să doneze echipamente de joacă și aparate de fitness...