La inițiativa viceprimarului Huszar Istvan, începând cu luna martie a acestui an, în fiecare luni, câte un elev din clasa a XI-a a liceelor orădene a avut posibilitatea să petreacă o zi de lucru la Primăria Oradea, la cabinetul viceprimarului.
Proiectul, intitulat „O zi de lucru la Primăria Oradea”, a avut un succes deosebit în rândul tinerilor, astfel încât în decursul a 14 săptâmâni câte doi elevi de la liceele : Ady Endre, Mihai Eminesc u, Szent Laszlo, Iosif Vulcan, Andrei Șaguna, Lorantffy Zsuzsanna respectiv Liceul de Arte au petrecut o zi împreună cu viceprimarul, au asistat la audiențe, la întâlnirile de lucru ale acestuia, respectiv s-au deplasat împreună pe teren să verifice stadiul lucrărilor aflate în subordinea viceprimarului.
Cei 14 elevi s-au întâlnit azi cu d-l Huszar Istvan și cu dna Kery Hajnal, din partea Inspectoratului Școlar Județean, pentru a discuta experiențele acumulate și continuarea proiectului. Astfel, au ajuns la concluzia că evenimentul va fi continuat în toamnă, urmând ca în această vară să aibă loc discuții cu privire la dezvoltarea acestor vizite și la alte instituții subordonate administrației locale.
Legat de acest proiect viceprimarul Huszar a menționat: „Am ales acest grup de elevi datorită faptului că ei fiind în clasa a XI-a sunt încă în perioada în care se află înaintea alegerii orientării profesionale, de asemenea nu sunt presați încă de bacalaureat, iar prin vizitele la Primăria Oradea au putut observa atât activitatea administrației publice locale cât și diversitatea acesteia. Ei au putut constata că lumea reală nu este ceea ce văd la televizor, la diferite emisiuni sau pe rețelele de socializare, iar activitatea de viceprimar sau primar este foarte diversificată și grea.”
iunie 17, 2015
OTL SA anunţă că începând de vineri, 19 iunie 2015, autobuzele liniei 14 C vor circula până la staţia Bancpost din cauza lucrărilor care se...
iunie 17, 2015
Vineri, 19 iunie, începând cu ora 06.00 dimineaţa, se închide accesul rutier pe Podul Sf. Ladislau, dinspre Piaţa Ferdinand. Totodată, se va închide şi capătul...