Știri

februarie 23, 2015

Share:

Primăria a pus la punct un regulament privind crearea reţelelor subterane

news-image

City-managerul Primăriei Oradea, dl Eduard Florea a susţinut azi, 23 februarie, o conferinţă de presă cu privire la “Regulamentul pentru stabilirea condiţiilor de exercitare a dreptului de acces pe proprietăţile Municipiului Oradea în vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii sau mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, a modului de utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum şi măsurile privind construirea de reţele noi de comunicaţii electronice”.

“Scopul acestui regulament nu este doar crearea unui cadru unic de acţiune, ci şi crearea unor parteneriate cu cei interesaţi. Legea nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice ne permite nouă, ca autoritate publică, să stabilim un cadru general. Prin acest regulament, care este rezultatul unei munci de echipă, ne dorim să dezvoltăm reţelele subterane în municipiu, astfel încât tot ce e disponibil în subteran să fie utilizat partajat”, a spus city-managerul Eduard Florea.

Acest regulament se adresează furnizorilor şi operatorilor de reţele de comunicaţii electronice, deţinători de infrastructură suport amplasată pe proprietăţile Municipiului Oradea (stâlpi, canale subterane etc), instituţiilor publice care au în administrare proprietăţi ale Municipiului Oradea (Administraţia Imobiliară Oradea), dar şi întreprinderilor publice locale care au în administrare proprietăţi ale Municipiului Oradea (Oradea Transport Local, Compania de Apă, Termoficare Oradea etc.)

Primăria Oradea solicită tuturor deţinătorilor de infrastructură suport ca în termen de 60 zile de la aprobarea regulamentului în şedinţa de Consiliu Local din luna aprilie, să prezinte o inventariere în acest sens.

“Condiţia pe care o vom pune celor care doresc să realizeze reţele subterane este ca proiectul tehnic al lucrării să prevadă de la început o capacitate mărită a acelei reţele, asfel încât săpăturile şi lucrările care presupun deranj să se realizeze o singură dată”, a completat city-managerul Eduard Florea.

Regulamentul stabileşte foarte clar şi tarifele de acces la aceste reţele. Astfel, pentru reţelele subterane, cu donaţie către municipiu, tariful este de 2,5 lei/ml/an, iar pentru reţele subterane fără donaţie, tariful este de 5 lei/ml/an.

Sumele strânse din aceste tarife se vor colecta la bugetul local.

Cei care vor să vină cu propuneri sau sugestii o pot face până la data de 3 aprilie 2015.

Dezbaterea publică privind regulamentul va avea loc în data de 17 martie, ora 16:00, în sala mare a Primăriei Oradea.

Propuneri privind regulamentul pot fi transmise în scris la Centrul de relaţii cu publicul – Piramidă, în format electronic la adresa de email: primarie@oradea.ro sau prin fax la nr. 0259/437.544

În ataşament pot fi vizualizate toate detaliile regulamentului.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut