La solicitarea Primăriei Oradea, constructorul S.C Asfamixt SRL reface pe cheltuiala sa o parte a zidului de sprijin realizat pe strada Piersicilor în cadrul lucrărilor de modernizare a străzii.
Primăria Oradea prin Direcția Tehnică a constatat că zidul de sprijin realizat pe str. Piersicilor prezintă anumite probleme de stabilitate pe zona cuprinsă între str. Caișilor și Izvorului.
Prin urmare, s-a solicitat o expertiză geotehnică, care a confirmat deficiențele constatate de Direcția Tehnică, respectiv o realizare defectuoasă a zidului atât la proiectare, cât și la execuție. Ca soluție de remediere, prin expertiza geotehnică s-a recomandat desfacerea și refacerea acestuia printr-o soluție verificată de către expert.
În acest moment, constructorul desface zidul de sprijin în vederea refacerii, pe cheltuiala sa.
Până la terminarea lucrărilor, circulația va fi restricționată pe o singură bandă, pe sectorul de drum afectat. Menționăm că pe sectoarele de drum în care nu s-au găsit deficienţe la expertiză, se continuă lucrările.
Aceleași probleme s-au constatat în urma expertizei și pe strada Caișilor, unde Primăria Oradea a solicitat constructorului SC Asfamixt SRL să refacă zidul de sprijin. Aici, lucrările de desfacere vor începe săptămâna viitoare.
Termenul de finalizare a lucrării de modernizare a str. Piersicilor și a str. Caișilor este 30 septembrie 2022.
Lucrările de modernizare a străzilor realizate de S.C Asfamixt SRL constau în: realizarea canalizării pluviale, asfaltarea carosabilului, a trotuarelor, a acceselor, realizarea de ziduri de sprijin unde este cazul, iar la final realizarea semnalizării rutiere.
iulie 22, 2022
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier în municipiul Oradea, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, a avizat prelungirea restricțiilor de circulație pe str....
iulie 22, 2022
Societatea AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A., în calitate de administrator al parcurilor industriale din Municipiul Oradea și din județul Bihor, a atribuit o parcelă...