Primăria Oradea demarează de săptămâna viitoare, respectiv de luni, 29 februarie 2016, campania de curățenie de primăvară pe toată raza municipiului Oradea.
“Pentru acest an, am gândit un program de curățenie mai eficient și am luat în considerare data Sărbătorilor Pascale, deoarecea anterior acestei mari sărbători, orădenii, ca și restul românilor, au obiceiul de a face curățenie generală în locuințe. Astfel, am împărțit campania de curățenie în două etape: una care se va derula din 29 februarie până la Floriile catolice, iar cea de-a II-a etapă va începe în 4 aprilie și se va finaliza înainte de sărbătoarea Floriilor la ortodocşi, respectiv înainte de 22 aprilie”, ne-a declarat Mircea Stejerean – şeful Serviciului Lucrări și Servicii Publice din cadrul Primăriei Oradea.
În cadrul Campaniei curățeniei generale de primăvară 2016, în Municipiul Oradea se colectează obiecte de uz casnic și gospodăresc (piese de mobilier, mochete, materiale textile, uşi, geamuri etc.), precum și deşeuri vegetale rezultate din igienizarea spațiilor verzi aferente gospodăriilor populaţiei și cvartalelor din zonele de locuit.
Operatorul serviciului de salubrizare S.C RER Ecologic Service S.A va amplasa în perioada planificată, în funcţie de zonă şi punctele stabilite, containere metalice pentru colectarea deșeurilor și obiectelor de uz casnic și gospodăresc.
Cetăţenii Municipiului Oradea sunt rugaţi să depună deşeurile numai în containerele amplasate în acest scop, respectând perioadele Programului de curăţenie pentru fiecare zonă, în funcție de adresa de domiciliu. Este strict interzisă depozitarea deșeurilor pe domeniul public lângă containere, lângă incintele metalice pentru recipienții destinați deșeurilor municipale sau în alte locații.
Asociațiile de proprietari vor lua măsuri de colectare a deşeurilor de pe spaţiile verzi predate de către municipalitate prin protocol, din parcările pe care le deţin, din jurul incintelor metalice sau platformelor pentru deşeuri. Deșeurile vor fi depozitate în containerele metalice special amplasate, în vederea ridicării acestora de către operatorul serviciului de salubrizare.
În atașament găsiți programul de curățenie, detaliat pe zone ale municipiului.
PROGRAM DE CURATENIE PRIMAVARA 2016.doc
descarcă
februarie 22, 2016
În perioada 01.02.-22.02.2016, poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Control Comercial au desfăşurat mai multe acţiuni de verificare la agenţii economici de pe raza Municipiului Oradea.Scopul...
februarie 23, 2016
Primarul Ilie Bolojan a susținut azi, 23 februarie 2016 o conferință de presă în care a anunţat, alături de alte subiecte, și pregătirea unui nou...