Inspectoratul Școlar Județean în parteneriat cu Primăria Oradea, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu și Eco Bihor SRL – Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, organizează pentru a patra oară o amplă acțiune de colectare a hârtiei, la care sunt invitate să participe toate școlile și grădinițele din municipiul Oradea.
Această acțiune va ajuta la formarea unei percepții ecologice a copiilor și tinerilor care vor lua parte la această colectare de maculatură.
Pentru ca numărul participanților să fie cât mai mare, S.C. Eco Bihor SRL organizează un concurs, solicitând tuturor elevilor, respectiv părinților acestora să aducă la școală cantitățile de hârte neutilizabile, adunate acasă. Acțiunea de colectare se desfășoară în intervalul 8 februarie – 8 aprilie 2016.
În momentul în care la o școală se adună o cantitate de minim 500 kg hârtie, se poate solicita transportul gratuit la nr. de telefon 0751.019.933 sau prin mail la banner.f@ecobihor.ro. Deșeurile de hârtie colectate vor fi transportate de către Eco Bihor SRL la hala de sortare a orașului, unde vor fi procesate și trimise spre reciclare către fabricile de hârtie.
Eco Bihor SRL oferă instituțiilor de învățământ un preț net de 0,24 lei /kg pentru deșeurile de hârtie colectate.
În spiritul competiției, va fi declarată câștigătoare școala care a reușit să adune cea mai mare cantitate de maculatură. În cadrul campaniei se vor acorda trei premii, sponsorizate integral de Eco Bihor, în valoare totală de 3000 lei, după cum urmează:
– Locul I – 1500 lei (TVA inclus)
– Locul II – 1000 lei (TVA inclus)
– Locul III – 500 lei (TVA inclus)
Premiile se vor acorda unităților de învățământ, dar se recomandă recompensarea copiilor/clasei care a depus cel mai mare efort, pentru a fi educați în spiritul protecției mediului înconjurător. Totodată, primele 10 școli vor primi pubele de colectare selectivă a deșeurilor de ambalaje.
La sfârșitul concursului va avea loc o ceremonie de predare a diplomelor într-un cadru oficial.
februarie 11, 2016
Începând cu data de 1 martie 2016 întră în vigoare noul contract încheiat de către Primăria Oradea cu privire la realizarea de incinte metalice închise...
februarie 11, 2016
Administraţia Socială Comunitară Oradea doreşte ca, prin activităţile pe care le desfăşoară în creşe, să vină în întâmpinarea copiilor, activităţile fiind concepute cu scopul de...