Știri

martie 27, 2020

Share:

Primăria Oradea va planta 50 de arbori pe aliniamentul malului stâng al Crișului Repede, între Podul Ladislau și Podul Centenarului

news-image

Municipiul Oradea derulează în prezent proiectul „Creșterea mobilității pietonale și ciclistice pe malul stâng al Crișului Repede în municipiul Oradea”. Acest proiect este finanțat din fonduri europene și prevede amenajarea malului stâng al Crișului Repede, în zona dintre Podul Sf. Ladislau și Podul Centenarului. Proiectul include şi plantarea a 50 de arbori (platanus acerifolia) pe aliniamentul malului stâng al Crișului Repede, de-a lungul porțiunii de promenadă, între Podul Ladislau și Podul Centenarului.

În urma analizei amplasamentului au fost identificați un număr de 51 de arbori existenți după cum urmează: 11 oțetari, 1 corcoduș, 19 ulmi, 5 arțari, 1 celtis și 14 plopi. Agenția pentru Protecția Mediului – Bihor, prin avizul nr. 4659/BCFM/18.03.2020, a avizat favorabil tăierea a 15 arbori (11 arbori din specia oțetar, 1 corcoduș și 3 arbori din specia plop), în locul cărora se vor planta 50 de platani, cu înălțimi cuprinse între 3 metri şi jumătate și 4 metri.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut