Primarul Ilie Bolojan a susținut azi, 26 ianuarie 2015, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat două proiecte importante ale Primăriei Oradea, care privesc creșterea semnificativă a spațiului verde din municipiu.
“Dacă anul trecut am amenajat 5 hectare de parcuri (Salca I, Xenopol-Oneştilor, Ion Bogdan), anul acesta urmează să realizăm încă 8 hectare de spații verzi, care vor fi distribuite astfel: 4,5 ha Parcul Ciuperca, 1,4 ha Parcul Arena, 2,2 ha Parcul Salca II și 1 ha Parcul Adona, toate aceste lucrări având ca termen de finalizare fie toamna acestui an, fie cel târziu primăvara anului 2016”, a spus primarul Ilie Bolojan.
Parcul Arena – un nou spațiu verde în șanțul Cetății Oradea
Parcul Arena va avea o suprafață de 1,4 ha și va fi amenajat în șanțul de sud al Cetății Oradea, pe partea dinspre strada Griviței. Valoarea totală a lucrării este de 2.717.471 lei cu TVA și se va realiza din resurse financiare nerambursabile.
Parcul va avea o suprafață amenajată cu gazon de peste 5000 mp. Pe lângă aceasta, vor fi amenajate suprafețe cu gard viu, cu arbuști, se vor amenaja alei pietonale cu pietriș și piatră cubică.
Parcul Arena are prevăzut un țarc circular pentru manej, care va permite organizarea de activități interactiv/educative și sportive cu cai, ponei, expoziție cu animale de companie, expoziții demonstrative.
Lucrările de amenajare cuprind și amplasarea de bănci de odihnă, panouri de informare, coșuri de gunoi, rezervoare de apă, fântâni de apă potabilă, toalete ecologice, stâlpi de iluminat, rețea de irigat.
Parcul este prevăzut cu un spațiu multifuncțional de formă circulară, destinat spectacolelor de muzică, fanfară, dans, teatru, jocuri sportive, lupte medievale. Pe acest spațiu se va putea amplasa oricând o scenă mobilă. Cei care vor vizita parcul se vor putea bucura și de un labirint medieval, ce va avea amplasat în mijloc un foișor cu rol de observator.
Arhitectul Ernest Pafka, cel care a realizat documentația acestui proiect, a precizat: „Parcul Arena va fi un spațiu cu dublă funcție. Pe de o parte, el va fi un parc urban care va răspunde nevoii de recreere a locuitorilor, dar va fi și o zonă care se va preta foarte bine organizării unor evenimente cum sunt Serbările Cetății Oradea sau altele de acest gen. Parcul este prevăzut cu un pod-belvedere din lemn, așezat pe piloni din zidărie de cărămidă aparentă, care va marca zona centrală a parcului, destinată organizării unor diverse evenimente.”
Parcul Salca II va avea şi un pârâu
Amenajarea Parcului Salca continuă concepția amenajării peisagistice din prima etapă.
Proiectul parcului prevede realizarea unui pârâu cu o suprafață de 72 mp, care se va deversa în lacul existent în Pârâul Salca I și care, cu ajutorul unei pompe, va fi recirculat.
Parcul Salca II va cuprinde alei pietonale asfaltate, o pergolă pe stâlpi de zidărie de cărămidă aparentă, trei locuri de joacă destinate copiilor, o cascadă pe două părți – una care se prelinge pe suprafața peretelui, orientată spre locul de odihnă și cealaltă ca o cascadă îngustă, cu cădere spre un lac mic, care face legătura cu lacul realizat în prima etapă, dar și un amfiteatru în aer liber, dezvoltat în jurul unei scene circulare.
Totodată, parcul va fi dotat cu panouri de informare, fântâni cu apă potabilă, o fântână cu apă pentru câini, toalete ecologice, bănci de odihnă, coșuri de gunoi, stâlpi de iluminat, corpuri de iluminat încastrate în pavaj, două poduri pentru traversarea pârâului existent, rețea de irigat.
Valoarea totală a lucrărilor este de 3.194.422 lei cu TVA.
Un nou parc în zona străzii Liszt Ferenc
Având în vedere că în zona străzii Liszt Ferenc nu este amenajat niciun loc de joacă pentru copiii de la blocurile din zonă, respectiv pentru cei de la zona de case particulare, Primăria Oradea a decis amenajarea unui loc de joacă destinat copiilor preșcolari, dar și amenajarea unui teren de fotbal.
Noul parc este prevăzut cu alei pietonale, bănci de odihnă, sistem de iluminat public, sistem de irigație.
Valoarea totală a lucrărilor pentru acest parc este de 275.000 lei.
ianuarie 26, 2015
În fiecare an, în data de 24 ianuarie, Primăria organizează Gala ,,Antreprenor pentru Oradea", la care sunt premiaţi cei mai importanți contribuabili la bugetul local...
ianuarie 27, 2015
Membrii comisiei pentru jurizarea lucrărilor înscrise la concursul de idei ,,Statuia Ion.I.C. Brătianu", organizat de Primăria Oradea, sesiunea 20-27 ianuarie 2015, s-au întrunit ieri, pentru...