Primarul Florin Birta a depus azi, 15 martie, în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, o coroană de flori la statuia revoluționarului român Nicolae Bălcescu din parcul cu acelaşi nume, urmând să participe și la ceremonia depunerii de coroane la statuia lui Szacsvay Imre din Piața Libertății.
La manifestări au luat parte și alte oficialități locale și județene, dar și reprezentanți ai comunității maghiare.
Comemorarea va fi urmată, ca în fiecare an, de un marș festiv cu făclii pe traseul str. Iosif Vulcan – Teatrul Regina Maria și de depunerea de coroane la bustul lui Szigligeti Ede.
Pentru a face loc manifestărilor, între orele 17.30 – 20.30, traficul rutier va fi restricționat pe Podul Sf. Ladislau, str. Libertății, Piața Ferdinand, str. Iosif Vulcan, str. Andrei Șaguna, str. Academiei, str. George Barițiu și Patrioților.
Evenimentul este organizat de UDMR filiala Bihor, împreună cu bisericile tradiționale, organizaţiile de tineret, instituțiile culturale şi de învăţământ.
În atașament găsiți o galerie foto.
martie 15, 2022
Primăria Oradea a fost azi gazda unei delegații Erasmus, cu participanți din Suedia, Grecia, România, Spania, Serbia și Turcia. Aceștia iau parte la o activitate...
martie 16, 2022
Primăria Oradea continuă campania de igienizare a domeniului public începută săptămâna trecută, cu zona 4 a orașului, respectiv cu cartierul Rogerius, cartierul Episcopia, cartierul Oncea...