RER Vest informează clienţii că, în minivacanța de 1 Decembrie, colectarea deșeurilor se va desfășura conform graficelor normale de activitate.
Activitatea de ridicare a deşeurilor atât în Oradea, cât și în Zona Metropolitană Oradea, se va desfăşura la fel ca oricare zi de colectare. Astfel, dacă în zilele de joi, 30 noiembrie, și vineri, 1 decembrie, erau programate colectări de deșeuri, acestea se vor face ca de obicei. Populația este rugată să scoată pubelele, în seara de dinaintea zilei de colectare, la limita de proprietate.
Având în vedere că în data de 30 noiembrie și 1 decembrie sunt programate ridicări de la persoane juridice și persoane fizice, le reamintim acestora regulile colectării separate ale deșeurilor:
Punctele de colectare separate din străzile Thurzo Sandor și Uzinelor vor fi închise în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, însă vor reveni la programul normal de luni, 4 decembrie.
Birourile de relații clienți din strada Tudor Vladimirescu nr. 79 (cu intrare din strada William Shakespeare), precum și cel din Primăria Oradea, vor fi închise în 30 noiembrie și 1 decembrie, dar în data de 4 decembrie revin la programul normal.
Pentru cei care doresc să-și achite facturile în aceste două zile, RER Vest recomandă utilizarea cu precădere a instrumentelor de plată electronice disponibile pe site-ulwww.rervest.ro, a sistemelor de plată rapidă PayPoint, Un-Doi, Self-Pay sau a aplicației mobile Pago.
noiembrie 29, 2023
În momentul de față Oradea are 24 mii de puncte luminoase în oraș. Asta înseamnă că sunt 24 mii de becuri care iluminează străzile Oradiei,...
noiembrie 29, 2023
Consilierii locali au aprobat în cadrul ședinței de azi Planul Urbanistic Zonal de regenerare urbană Nufărul I, care pune bazele viitoarelor amenajări din acest cartier....