Sezonul estival a ajuns la final la Aquaparkul Nymphaea și Ștrandul Ioșia din Oradea.
Astfel, începând din 1 octombrie 2025, zona exterioară a Aquaparkului se închide, complexul urmând a fi deschis, pe toată durata sezonului rece, doar în partea interioară. Totodată, din 1 octombrie, se modifică și programul de funcționare al Aquaparkului Nymphaea. Complexul va fi deschis zilnic, între orele 9-21, iar Casieria, între orele 9-20. Biletele reduse de seară (orele 17-22) vor fi disponibile în continuare, conform noului program, de la ora 16 până la ora 21.
Tot din 1 octombrie, și Ștrandul Ioșia trece la programul de iarnă, urmând a fi deschis de marți până duminică, între orele 8-17 (ora 16 la Casierie). Programul de iarnă va fi valabil până la sfârșitul lunii aprilie 2026.
septembrie 29, 2025
Administrația publică locală, prin Serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din cadrul Administrației Domeniului Public Oradea, în colaborare cu polițiștii locali din cadrul Direcției...
septembrie 30, 2025
Primarul Florin Birta a susținut astăzi o conferință de presă cu ocazia inaugurării parcării supraetajate de pe strada Gheorghe Doja, construită în imediata vecinătate a...