RER Vest informează clienții persoane fizice din Oradea și Zona Metropolitană că, în perioada Sărbătorilor Pascale, colectarea deșeurilor se va desfășura conform programului obișnuit. Atât vineri, 18 aprilie, cât și luni, 21 aprilie (a doua zi de Paște), echipajele RER responsabile de colectarea deșeurilor menajere vor fi pe teren, respectând programele de colectare stabilite pentru fiecare fracție în parte.
În cazul în care cetățenii au programată colectarea deșeurilor în zilele de 18 sau 21 aprilie, RER roagă clienții să scoată la limita de proprietate deșeurile colectate separat, pe fracții, în recipientele stabilite prin contract, pentru a permite colectarea acestora conform calendarului.
Punctele de colectare de pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor vor fi închise în perioada 18–21 aprilie, urmând să revină la programul normal începând de marți, 22 aprilie.
Centrele cu Aport Voluntar (CAV) din Sânmartin și Ceica vor fi, de asemenea, închise în zilele libere legale. Astfel, vineri, 18 aprilie, activitatea CAV Sânmartin va fi suspendată, iar luni, 21 aprilie, va fi închis CAV Ceica.
Birourile de Relații cu Clienții RER Vest vor fi închise în zilele de 18 și 21 aprilie. Începând cu data de 22 aprilie, atât biroul de pe strada Moliere nr. 21, cât și cel din cadrul Primăriei Oradea, camera 6, își vor relua programul normal de funcționare.
Compania reamintește tuturor clienților, persoane fizice sau juridice, că pot activa factura electronică în mai puțin de un minut, accesând site-ul www.rervest.ro, secțiunea „Solicită e-factura”. Astfel, contribuie la reducerea impactului asupra mediului, prin diminuarea consumului de hârtie și a resurselor necesare transportului și distribuirii facturilor.
Pentru plata facturilor, RER Vest recomandă utilizarea mijloacelor de plată electronice disponibile pe site-ul www.rervest.ro, precum și a sistemelor de plată rapidă PayPoint, Un-Doi, SelfPay sau a aplicației mobile Pago.
Regulile de colectare separată a deșeurilor, precum și programul de colectare, pot fi consultate pe site-ul www.rervest.ro.
aprilie 15, 2025
Primăria Oradea anunță că luni, 21 aprilie 2025, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea, publicul va...
aprilie 16, 2025
Săptămâna trecută, Centrul de Zi de pe Calea Clujului a fost gazda unor evenimente speciale care au reunit educația, diversitatea culturală și grija pentru sănătate....