Știri

decembrie 14, 2018

Share:

Programul Târgului de Crăciun în acest weekend

news-image

Târgul de Crăciun îi va încânta pe toți cei prezenți în acest weekend în Piața Unirii cu un concert aniversar Celelalte Cuvinte, cu un spectacol special oferit de trupa Gospel Touch Choir din UK și cu un recital a capella alături de grupul Blue Noise.

Astfel, vineri, 14 decembrie, de la ora 19:00, va urca pe scena amplasată în Piața Unirii formația Celelalte Cuvinte, care va susține un concert aniversar. Sâmbătă, 15 decembrie, va concerta tot de la ora 19:00 trupa Gospel Touch Choir din UK, iar duminică, 16 decembrie, de la ora 19:00, BLUE NOISE va susține un recital a capella.

În fiecare zi de sâmbătă și duminică, Târgul de Crăciun va fi însuflețit de Ansamblul Folcloric Bihorul, care a pregătit spectacole cu datini și tradiții bihorene de Crăciun și colinde pe ulița „satului”.

Unul dintre principalele puncte de atracție ale Târgului de Crăciun este patinoarul, care este amenajat în zona bradului de Crăciun, care îi așteaptă în continuare pe amatorii de distracție pe patine.

Mai mult, cei care iubesc tradițiile sărbătorilor se vor putea delecta alături de echipa Andromi cu demonstrații savuroase de preparare a produselor din carne specifice perioadei.

Seara, cei care trec pragul târgului se vor putea încălzi ascultând colinde în jurul căsuțelor cu cadouri și bunătăți, savurând o cană cu vin fiert sau dulciurile copilăriei, în timp ce ajutoarele lui Moș Crăciun îi vor purta într-o călătorie magică.

Pentru cei care vor să ia masa în cadrul târgului, organizatorii au amenajat o zonă încălzită, astfel încât experiența să fie una cât mai plăcută și oamenii să poată să rămână cât mai mult în cadrul târgului.

Și atelierul luterierului este amenajat într-un spațiu închis și încălzit, astfel încât copiii să poată să stea mai mult timp acolo.

Casa lui Moș Crăciun este amplasată în zona ansamblului Duiliu Marcu, lângă o mică zonă cu brazi de Crăciun. Aici, Moșul îi așteaptă pe copii cu povești și legende de Crăciun, dar și cu o căsuță poștală fermecată în care copiii pot să își lase scrisorile cu dorințe.

Programul casei lui Moș Crăciun în acest weekend este: vineri, 14 decembrie – între orele 18:00 – 21:00, sâmbătă, 15 decembrie – între orele 17:00 – 21:00 și duminică, 16 decembrie – între orele 17:00 – 21:00.

Pentru informații suplimentare, programul complet de activități și toate noutățile legate de eveniment, ne găsiți online pe:

Târgul de Crăciun din Oradea este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea și se desfășoară în Piața Unirii, în perioada 6 – 31 decembrie.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut