Știri

martie 26, 2018

Share:

Proiecte care vizează amenajarea de noi spații verzi în municipiu

news-image

Viceprimarul Florin Birta a susținut azi, 26 martie 2018, o conferință de presă în care a prezentat două importante proiecte de hotărâre, care vizează amenajarea de zone verzi în municipiu și care vor fi supuse aprobării în ședința Consiliului Local de marţi, 27 martie: coridorul verde din strada Barcăului și zona de parcuri Romer Floris.

„Valoarea estimată a indicatorilor tehnico-economici pentru coridorul verde din strada Barcăului se ridică la 9 milioane de lei. Coridorul verde va fi constituit din 3 zone: zona A – delimitată de str. Oneștilor și Meșteșugarilor, cu o suprafață de 16.177 de mp, zona B – delimitată de str. Meșteșugarilor și Greierului, cu o suprafață de 11.305 mp și zona C – delimitată de str. Greierului și gardul Companiei de Apă Oradea, cu o suprafață de 10.500 mp. Rezultă un total de 38.000 mp, care va deveni, în momentul în care va fi finalizat, unul dintre cele mai mari parcuri din municipiul Oradea”, a spus viceprimarul Florin Birta.

După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, se va trece la organizarea procedurii de licitație pentru proiectare și execuție, acest proiect urmând să fie realizat pe fonduri europene.

Un alt proiect care are ca obiect amenajarea de parcuri în suprafață de cca 1500 mp va fi supus de asemenea aprobării în ședința Consiliului Local de marţi. Este vorba de amenajarea din zona Romer Floris, din spatele străzii Bumbacului, valoarea acestui proiect fiind de 1.300.000 lei.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut