Tribunalul arbitral s-a pronunţat ieri, 17.03.2015, admiţând atât cererea de intervenţie a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Aparegio, cât şi cea a SC Compania de Apă Oradea SA, prin care acestea solicitau obligarea comunei Biharia la plata sumei de 1.075.709 lei, reprezentând contravaloarea părţii aferente managementului pentru comuna Biharia a proiectului ,,Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor”.
Suma de 1.075.709 lei, la plata căreia a fost obligată Biharia, reprezintă cheltuielile care revin comunei Biharia în urma retragerii comunei din proiectul de dezvoltare a reţelelor de apă şi canalizare prin fonduri europene, valorând peste 100 milioane de euro.
În legătură cu această decizie, primarul Ilie Bolojan a declarat: „Sper ca această sentinţă să fie o lecţie pentru toţi cei care intră în astfel de proiecte europene, pentru că anularea hotărârilor de consiliu date anterior nu poate fi acceptată fără a se ţine cont de efectele juridice şi financiare pe care le-ar produce o astfel de retragere. Sper să înţeleagă acest lucru şi comuna Finiş, care se află într-o situaţie asemănătoare.”
martie 18, 2015
Lucrările la podul rutier peste Crişul Repede din zona Dragoş Vodă, care va face legătura cu strada Făcliei, sunt în grafic, în prezent efectuându-se pe...
martie 18, 2015
Azi, 18 martie 2015 de la ora 10.00, în sala mare a Primăriei Oradea a avut loc o sesiune de prezentări și discuții privind Parteneriatul...