Știri

februarie 06, 2015

Share:

Raportul Instituției Arhitectului Șef: eficienţă crescută la eliberarea documentelor în 2014

news-image

Viceprimarul Mircea Mălan a susținut azi, 6 februarie 2015, alături de arhitecta-şefă a orașului, d-na Adriana Lipoveanu, o conferință de presă în care a prezentat raportul de activitate pe 2014 a Instituției Arhitectului Șef.

La conferință au participat şi Lucia Iacob – şef serviciu autorizări, precum și d-na Carmen Cioflan – şef birou GIS.

În deschiderea conferinței de presă, viceprimarul Mircea Mălan a vorbit despre rolul esenţial jucat de Instituția Arhitectului Șef pentru orașul nostru, fie că e vorba de proiectele de reabilitare a clădirilor monument-istoric, fie de eliberarea autorizațiilor de urbanism sau de impunerea regulamentului de publicitate. „Decizia luată în 2014, de a scurta termenul de eliberare a unor documente, s-a dovedit una foarte bună, prin urmare în 2014 s-a evidențiat o creștere cu 30% a documentelor eliberate în regim de urgență. Astfel, la solicitarea beneficiarilor, certificatele de urbanism se emit în două zile lucrătoare, iar autorizațiile de construcție și autorizațiile de luare în folosință în 5 zile. În continuare, vrem să venim în întâmpinarea dorinței cetățenilor care solicită acte de autoritate, astfel că ne-am propus ca obiectiv pe 2015 să scurtăm perioadele de emitere și pentru regimul normal, la 7 zile, respectiv 15 zile”, a spus Mircea Mălan.

În continuare, arhitecta-șefă a orașului, d-na Adriana Lipoveanu a prezentat raportul de activitate a instituției pe care o conduce, punctând creșteri ale emiterii actelor de autoritate, dar și a autorizațiilor, în special a autorizațiilor de publicitate, cu un procent de 109% față de anul precedent. În ceea ce privește documentațiile promovate și aprobate de către Consiliul Local, în 2014 au fost înaintate spre discuție și aprobate de către Consiliul Local un număr de 26 documentații de urbanism: 21 PUZ-uri și 5 PUD-uri.

Printre documentațiile care au vizat proiecte foarte importante ale Primăriei Oradea, analizate și avizate în cadrul ședințelor CMUAT, s-au numărat: reabilitarea podului Piaţa Unirii-Piața Ferdinand, iluminatul arhitectural la clădiri monument istoric situate în Ansamblul Urban Centrul Istoric, Construire Complex Wellness Termal NYMPHAEA, grădina publică de pe Dealul Ciuperca, trecerea denivelată pe sub liniile de cale ferată Oradea-Episcopia Bihor etc.

În ceea ce privește proiectele importante pentru anul 2015, acestea privesc atât amenajarea de spații publice, cum este reamenajarea piațetei din fața Magazinului Crișul, dar și valorificarea potențialului ambiental al malurilor Crișului Repede, prin realizarea unităților de alimentație publică cu terase și remodelarea spațiilor publice adiacente în cele două locații aprobate de Consiliul Local. Acestea din urmă privesc: terenul situat pe malul drept al Crișului, la intersecția Podului Ferdinand cu str. Emilian Mircea Chitul și str. Ady Endre, precum și terenul situat pe malul stâng al Crișului, lângă Podul Dacia și Colegiul Național Emanuil Gojdu, cunoscut drept “Casa Pompelor”. În vederea realizării celor două obiective, Instituția Arhitectului Șef va verifica documentațiile tehnice, va emite autorizații de construire și va urmări implementarea proiectelor.

Tot în sarcina Instituției Arhitectului Șef a intrat si realizarea statuii marelui om politic Ion. I.C. Brătianu, care va fi amplasată în parcul cu același nume, dar și reamplasarea statuii lui Mihai Viteazul din Piața Unirii în parcul ce poartă numele voievodului.

În atașament poate fi vizualizat raportul de activitate pe 2014 a Instituției Arhitectului Șef din Primăria Oradea.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut