Știri

septembrie 14, 2015

Share:

Reprezentanții municipalității au participat la deschiderea anului școlar 2015/2016

news-image

Cu ocazia începerii noului an şcolar, viceprimarii Mircea Mălan și Huszar Istvan au participat azi, 14 septembrie, la momentele festive ale școlilor și liceelor orădene. Ieri, primarul Ilie Bolojan a fost prezent la deschiderea festivă a anului şcolar de la Liceul „Don Orione”.

Viceprimarul Mircea Mălan a participat la festivitatea de deschidere de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. „Între calitatea învățământului dintr-un oraș și dezvoltarea orașului respectiv există o legătură indisolubilă și direct proporțională. Orașul nostru este în mare măsură expresia nivelului gradului de educație care s-a făcut aici de-a lungul timpului și va fi în viitor o expresie a educației care se face astăzi. Pentru ceea ce s-a făcut pentru învățământul local, pentru ceea ce este orașul nostru se cuvine să mulțumim generațiilor anterioare de profesori și elevi, trebuie să le mulțumim pentru că prin munca lor au făcut ca acest colegiu să devină o instituție de elită a învățământului orădean, care ne face cinste. Acum este rândul vostru, stimați profesori și dragi elevi, aveți șansa să munciți într-un colegiu de prestigiu, dar și datoria de a duce acest prestigiu mai departe. Vreau să vă mulțumesc pentru tot ce faceți în acest sens, vreau să vă mulțumesc nu numai pentru eforturile pe care le faceți fiecare dintre dumneavoastră, la catedră sau în bancă, după caz, ci și pentru responsabilitatea pe care o veți asuma în calitate de cetățean, de locuitor al orașului nostru. Iar pentru ca Oradea să devină ceea ce poate și trebuie să fie, e nevoie să ne asumăm împreună responsabilitatea și e nevoie de un parteneriat onest între administrație și orădeni.

Pentru că am vorbit de responsabilitate, pentru că am vorbit de parteneriat, vreau să vă anunț că unul dintre cele mai importante proiecte ale municipalității în viitoarea perioadă de finanțare este reabilitarea clădirilor acestui colegiu”, a spus viceprimarul Mircea Mălan, urând copiilor și elevilor care încep azi cursurile un an şcolar cât mai frumos şi bun.

Viceprimarul Huszar Istvan, care a participat la deschiderea festivă de la Școala Szacsvay Imre, a menționat că azi este o zi frumoasă, însorită, de vară târzie, când elevii încep sau reîncep cursurile, se revăd din nou cu colegii și profesorii și încep cu forțe noi anul școlar. Viceprimarul a urat copiilor un an școlar la fel de frumos ca și ziua de azi, cu multe succese educaționale și profesionale.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut