Știri

știri

restricții circulație

septembrie 05, 2025

Share:

Restricții de circulație aprobate de Comisia Tehnică

news-image

Comisia municipală de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit azi, 5 septembrie, pentru a analiza mai multe solicitări privind restricționarea sau modificarea traficului rutier în municipiu.

În urma ședinței, au fost avizate următoarele măsuri:

  • Închiderea circulației pe strada W. Shakespeare, pe tronsonul cuprins între Splaiul Crișanei și Liceul German, cu excepția riveranilor, în perioada 9 septembrie – 9 noiembrie, pentru lucrări de înlocuire a rețelelor de canalizare. Solicitant: S.C. Compania de Apă.

  • Închiderea circulației pe strada Izvorului, tronson cuprins între străzile Nicolae Beldiceanu și Sanatoriului, în data de 11 septembrie, între orele 9:00 – 12:00, pentru calarea unei macarale necesare montării unei stații electrice de tensiune. Solicitant: S.C. Electro Expert Vest One S.R.L.
  • Închiderea circulației în data de 13 septembrie, între orele 8:00 – 15:00, pentru organizarea Campionatului Național – etapa finală „Oradea Run Fest”, destinat amatorilor, copiilor și persoanelor cu dizabilități, pe traseul: Strada Independenței – Primăria Oradea – Piața Unirii -Traian Moșoiu – strada Parcul 1 Decembrie –  Piața Unirii – Palatul episcopal. Solicitant: Asociația Club Sportiv Bihorul și ACS Xterra Sport Club. (HARTĂ)

  • Restricții de circulație pe strada Căii Ferate, în dreptul restaurantului Vinotera, începând cu data de 10 septembrie, până la finalizarea lucrărilor la linia de cale ferată. Solicitant: Webuild S.P.A. (POZĂ)

  • Prelungirea restricției de circulație pe strada Gh. Doja până la 15 octombrie, pentru realizarea investiției „BH Cl 3 – Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Oradea – Zona 2”. Solicitant: Nord Conforest S.A.
  • Prelungirea avizului de închidere a circulației până la data de 7 septembrie, în vederea finalizării în condiții de siguranță a lucrărilor de poziționare a tablierului metalic aferent podului feroviar peste Crișul Repede și strada Dragoș Vodă, realizate în cadrul obiectivului de investiții „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. Lot 4 Aleșd – Frontiera Ungariei”. Solicitant: S.C. Webuild S.P.A. (HARTĂ)

De luni, 8 septembrie, circulația se va desfășura în ambele sensuri. Vezi harta:

  • Prelungirea închiderii circulației pe strada Andrei Șaguna pentru încă o lună.
  • Menținerea restricțiilor de circulație pe Splaiul Crișanei, la intersecția cu străzile W. Shakespeare și Principatele Unite, pentru lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut