În cadrul Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-au analizat mai multe solicitări privind diverse restricționări ale circulației în oraș sau modificări vizavi de semnalizarea rutieră în municipiu.
Astfel, începând cu data de 1 februarie și până pe 16 februarie, se vor institui restricții de circulație pe tronsoane de străzi din cartierul Nufărul, ca urmare a lucrărilor ce se desfășoară în cadrul proiectului „Valorificarea energiei geotermale în asociație cu pompe de căldură pentru producerea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în cartierul Nufărul I – Oradea”. Închiderea circulației rutiere vizează strada Eforiei, pe tronsonul dintre str. Năsăudului și str. Velența, respectiv strada Nufărul, pe tronsonul dintre str. Ion Bradu și str. Bumbacului nr. 30.
De asemenea, având în vedere lucrările de modernizare care se desfășoară pe strada Tompa Mihály și Vincent Van Gogh, la solicitarea constructorului, începând de azi, 30 ianuarie până la 22 aprilie, circulația rutieră va fi suspendată pe aceste două străzi, cu excepția mijloacelor de salvare, de incendiu și salubrizare.
ianuarie 30, 2024
Au început lucrările de modernizare a străzilor Vincent van Gogh și Tompa Mihály, amplasate în partea de sud a municipiului. Starea în care se află...
ianuarie 30, 2024
Anul 2024 vine cu o nouă ediție a campaniei „Oradea cu drag”, astfel că Oradea își va întâmpina turiștii cu o serie de beneficii și...