În cadrul ședinței Consiliului Local de joi, 25 iunie, au fost aprobate studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea iluminatului arhitectural al imobilului de pe str. Vasile Alecsandri nr. 11, precum și al Palatului Rimanoczy, cunoscut sub numele de Casa Venețiană.
Valoarea investiției pentru cele două imobile este de 385.783 lei (fără TVA), iar durata estimată a execuției lucrărilor este de 2 luni.
Niciunul dintre cele două imobile nu dispune în prezent de iluminat arhitectural.
Imobilul din strada Vasile Alecsandri nr. 11 este situat în zona centrală a municipiului, zonă care se remarcă printr-o structură funcțională complexă și atractivă.
Casa Venețiană este situată tot în zona centrală, pe strada Parcul Traian nr. 1, colț cu str. Republicii și datează din anul 1905.
Proiectul are ca scop realizarea iluminatului arhitectural, urmărind obținerea unui impact vizual deosebit, în concordanță cu elementele arhitecturale ale imobilelor, identificarea acestora în imaginea lor nocturnă și utilizarea de aparate de iluminat și soluții cu un grad ridicat de eficiență energetică.
Astfel, proiectul presupune un sistem unitar bazat bazat pe aparate de iluminat cu LED și pe combinația de culoare a luminii între alb cald și amber.
iunie 26, 2020
În data de 28 mai, Primăria Oradea prin Instituția Arhitectului Șef a lansat concursul internațional de soluții, care are ca scop selectarea celor mai bune...
iunie 26, 2020
Primăria Municipiului Oradea aduce la cunoştinţa contribuabililor că 30 iunie este data limită de plată a impozitelor şi taxelor locale, aferente semestrului I al anului...