Ieri s-a făcut recepția lucrărilor la tronsonul al II-lea al pistei de biciclete Oradea – Berettyoujfalu. Tronsonul II cuprinde următorul traseu:
– Pod Sovata – str. Oneștilor – str. Măgurei – Calea Aradului – str.Padișului – dig mal drept pârâul Peța – str. Făgărașului (mal drept pârâul Peța), până la intersecția cu str. Abatorului;
– Str. Făgărașului (mal drept pârâul Peța) de la intersecția cu Calea Armatei Române la intersecția cu str. Feldioarei;
– str. Erkel Ferenc (mal drept pârâul Peța) – str. Prieteniei – mal drept pârâul Peța – str. Peței – str. Depozitului – str. Ogorului (șoseaua de centură).
Acest traseu are o lungime de 5.740 metri, firma care a realizat investiția este SC Asfamix SRL iar valoarea lucrărilor este de 316.000 de euro.
Lucrările la pista de biciclete Oradea – Berettyoujfalu au început în 2013, primul tronson fiind deja finalizat. Acest tronson cuprinde 8.984 de metri și continuă pista de biciclete din localitatea Borș, de la intrarea în Oradea pe Calea Borșului până în Piața Ferdinand. Acest tronson a fost realizat de SC Drumuri Orășenești SA iar valoarea lucrărilor a fost de 900.000 de euro.
În prezent se află în evaluare pe SEAP achiziția lucrărilor pentru realizarea tronsonului III al pistei de biciclete de pe teritoriul municipiului. Acest tronson va avea 8.930 de metri și o valoare estimată de 325.000 de euro. Traseul propus pentru tronsonul III reprezintă tronsoane intercalate cu scopul de a realiza o legătură între pistele realizate deja dar și o legătură cu zona centrală și principalele instituții publice și unități de învățământ.
– Str. Podului – B-dul Ștefan cel Mare – str. Lacul Roșu – Parcul Mihai Viteazu – B-dul Dacia – B-dul Decebal până la Râul Crișul Repede = 4.150 m
– Str. Barcăului de la intersecția cu str. Oneștilor – str. Lipovei = 1.170 m
– Calea Republicii – Stadion, prin Parcul Petofi = 840 m
– Ștrandul municipal – B-dul Magheru, prin Parcul Brătianu = 585 m
– B-dul Averescu – str. Dragoș Vodă, până la noul pod rutier = 395 m
– Parcul Bălcescu – Biblioteca Județeană – Pârâul Peța – str. Ov. Densușeanu (pe malul stâng al pârâului Peța) = 1.790 m
Tronsoanele II și III ale pistei de biciclete de pe raza municipiului Oradea care face legătura cu pista de biciclete din comuna Borș reprezintă prelungiri ale tronsonului I (pista de biciclete inițială), realizarea lor fiind posibilă datorită economiilor realizate de municipalitatea orădeană, economii provenite atât din diferența de bani dintre valoarea estimată și valoarea contractată a contractelor, dar și din economiile realizate în timpul execuțiilor lucrărilor.
Termenul pentru realizarea pistei de biciclete de pe raza municipiului este 30 septembrie 2015, aceasta fiind realizată prin fonduri transfrontaliere.
iulie 02, 2015
În vederea diminuării, respectiv a stopării fenomenului persoanelor care apelează la mila publicului, patrulele din cadrul Poliţiei Locale Oradea au desfăşurat acţiuni de identificare, sancţionare...
iulie 03, 2015
Primăria Municipiului Oradea cu sediul în municipiul Oradea Piața Unirii, nr. 1, județul Bihor, titulară al planului „Refacere Plan Urbanistic General al Municipiului Oradea", anunță...