Azi, 22 februarie 2019, a fost semnat contractul pentru proiectarea parcării publice etajate supraterane de pe strada Brașovului.
În urma licitației organizate de Administrația Domeniului Public Oradea, firma câștigătoare a fost desemnată S.C Tehnoproiect SRL Oradea.
Suma care va fi achitată pentru realizarea proiectului se ridică la 205.000 lei (fără TVA), termenul de finalizare și predare fiind de 60 de zile de la semnarea contractului.
Parcarea va fi construită într-o zonă aglomerată a municipiului Oradea, pe strada Brașovului, în proximitatea acesteia aflându-se Magazinul Crișul, Spitalul Clinic de Urgență „Avram Iancu”, secțiile de boli infecțioase ale Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, capătul zonei pietonale din centrul municipiului Oradea (str. Republicii), magazine și zone de alimentație publică, bulevardul Magheru și strada Louis Pasteur (zone de servicii).
„Locurile de parcare din zonă sunt insuficiente comparativ cu nevoia existentă. Mai mult, o parte dintre ele vor fi desființate pentru lărgirea trotuarelor. Obiectivul proiectului este îmbunătățirea serviciilor publice prin construirea acestei parcări, precum și a unui punct pentru închirierea bicicletelor”, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea.
Parcarea va avea cinci niveluri supraterane, ultimul fiind o terasă, și un seminivel demisol, în total fiind prevăzute 395 locuri de parcare, dintre care patru pentru persoanele cu dizabilități.
februarie 22, 2019
Dacă la sfârșitul anului trecut, publicul orădean a fost anunțat despre lansarea aplicației Walk'n'Smile disponibilă la acel moment doar pentru telefoane smart cu sistem Android,...
februarie 26, 2019
Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural împreună cu Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza" din Baia Mare vă invită în data de 28 februarie 2019...