Știri

septembrie 08, 2016

Share:

Sâmbătă, 10 septembrie, Aquaparkul Nymphaea îşi deschide porţile

news-image

Azi, 8 septembrie 2016, directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP), Liviu Andrica a susţinut o conferinţă de presă cu privire la deschiderea Aquaparkului Nymphaea începând de sâmbătă, 10 septembrie, ora 10:00.

La conferinţa de presă a fost prezent şi viceprimarul Mircea Mălan, care în deschiderea conferinţei a spus: „Oradea are cel mai modern aquapark realizat de o instituţie publică din România. Suprafaţa sa este una foarte mare, aquaparkul orădean întinzându-se pe 7 ha. Scopul acestei investiţii este de a oferi orădenilor un prilej de a-şi petrece timpul liber, dar totodată acest complex se vrea un important punct de atracţie turistică. Sunt convins că dl. Andrica va face treabă bună şi toate acestea vor fi în avantajul nostru, al tuturor”.

Proiectul este realizat prin Programul Operaţional Regional 2007 -2013, iar investiţia a fost în valoare de 88.342.934 lei, aquaparkul fiind dat în administrare către S.C. Administraţia Domeniului Public S.A Oradea. Aceasta este cea mai mare investiţie publică de acest gen din România, prin care s-a urmărit diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor turistice în general, şi de agrement în special, oferite locuitorilor municipiului Oradea şi turiştilor, ridicarea standardului de ofertă turistică, exploatare durabilă şi responsabilă a resursei minerale geotermale.

„Pe timpul verii, capacitatea aquaparkului este de 1800 de vizitatori. Când aquaparkul va fi plin la această capacitate, vom opri accesul, tocmai pentru a asigura confortul celor care deja au plătit biletul. Pe timpul iernii, capacitatea aquaparkului este de 600 de vizitatori. S-au luat toate măsurile pentru ca vizitatorii noştri să aibă asigurate toate condiţiilor de pază şi siguranţă. Astfel, a fost adus un instructor de la Constanţa care să pregătească salvamarii care vor lucra aici. Complexul asigură şi servicii de masă, prin urmare este interzisă intrarea cu mâncare şi băutură. Este important de spus că, pe timpul verii, aquaparkul va asigura 100 de locuri de muncă, iar pe timpul iernii un număr de 150”, a spus directorul ADP, Liviu Andrica.

În ceea ce priveşte structura complexului, Corpul 1 cuprinde: subsolul cu vestiarele, spaţiile tehnice, depozitele frigorifice pentru alimentaţie publică, parter şi etaj, cele 13 bazine acoperite, cele 4 aqua-tobogane interioare, spa-ul, centrul wellness, centrul de informare turistică, restaurantul, cabinetul medical, birourile administrative; Corpurile 2 şi 3 sunt puncte de alimentaţie publică; Corpul 4 este turnul toboganelor exterioare de 18 metri înălţime, cu platformă de lansare şi bazin de aterizare; Corpurile 5 şi 6 sunt reprezentate de grupurile sanitare şi vestiare.

În cadrul aquaparkului există o zonă spa cu baie romană şi turcească, saună finlandeză şi rusească, masaj, precum şi o zonă welness, care pune la dispoziţia celor intresaţi un cabinet de estetică dentară, un salon de înfrumuseţare (cu coafură, cosmetică, manichiură şi pedichiură), un cabinet cu tratament naturist; 4 cabinete pentru tratament acvatic, 7 cabinete pentru masaj şi 2 saloane Jacuzzi VIP. Zona de alimentaţie publică pune la dispoziţia clientelei un restaurant cu 120 de locuri şi un bar cu variate sortimente de băuturi.

La toate acestea se adugă 5 bazine exterioare (cu valuri, de sărituri, olimpic, pentru copii şi pentru adulţi), 1 teren multifuncţional de sport pentru baschet, fotbal şi handbal, 2 terenuri de volei de plajă, 4 terenuri de tenis cu piciorul şi 2 mese pentru tenis de masă.

În ataşament găsiţi o informare detaliată şi galerie foto.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut