Știri

august 19, 2022

Share:

Sărbătoarea Sfinte Fecioare Maria a fost marcată la Centrul Multifuncțional Ioșia

news-image

Direcția de Asistență Socială Oradea, alături de d-na Miorița Săteanu, cetățean de onoare al municipiului și fidela colaboratoare a DASO, au marcat ieri, 18 august, printr-un eveniment deosebit, Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria.

Desfășurat la Centrul Multifuncțional Ioșia, evenimentul, intitulat „Credință și cinstire”, a adunat sub umbrela sa, atât seniorii care frecventează centrul social, cât și tinerii cu dizabilități din cadrul Asociației Alsterdorf.

În deschidere, directorul Bibliotecii Virtuale Elit, profesor Mirela Silaghi a făcut o scurtă incursiune în istorie, vorbind despre Regina Maria, personaj emblematic în recunoaşterea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, urmată fiind de prof. Octavia Vesa care a prezentat tema „Sfânta Fecioară Maria în mijlocul contemporaneității” cuprinzând câteva din perspectivele actuale de percepție a sacralității acestei călăuze în viața creștinilor.

Momentul a continuat cu prezentarea ec. Pascu Heteș cu tema „Dăruirea Reginei Maria pentru România”. Pornind de la cuvintele: „Am România în gând, inimă și suflet”a fost prezentată pe scurt activitatea reginei.

La rândul său, d-na Miorița Săteanu a prezentat rolul important pe care l-a avut Regina Ana în istoria țării noastre.

Prof. Aurel Horgoș, doamna Ioana Precup, doamna Florica Mera, prof. Rodica Denuț, ed. Maria Elvira Vancea, prof. Leontina Costruț și prof. Silvia Bodea Sălăjanu au susținut apoi un recital de poezii din volume proprii.

La finalul activității, cei prezenți s-au delectat cu o gustare dulce și o cafea, prilej cu care au socializat și au schimbat impresii.

Spre încântarea celor prezenți, la eveniment au fost expuse o icoană a Maicii Domnului pusă la dispoziție de către preotul paroh Liviu Ințe de la biserica Sf. Ion Iacob Românul Oradea și un tablou al reginelor Maria și Ana dăruit pentru prezentare de către muzeolog Florina Ciurea de la Muzeul Țării Crișurilor – Oradea.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut