Știri

septembrie 27, 2019

Share:

Se apropie termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale

news-image

Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Oradea reamintește contribuabililor faptul că termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al II-lea este 30 septembrie 2019.

Ca în fiecare an, Primăria Oradea recomandă contribuabililor să-și achite la termen impozitele şi/sau taxele datorate pentru: clădiri, teren şi mijloace de transport, astfel încât să nu fie nevoiţi să plătească majorări de întârziere.

Nivelul acestora este de 1% din cuantumul impozitelor neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Totodată, Primăria Oradea reaminteştecontribuabililor, persoane fizice sau juridice,modalităţile alternative de plată:

1.PLATA ON-LINE (internet)

– site-ul Municipiului Oradeawww.oradea.ro– Secţiunea „Plăţi Online”.Serviciul de plată online permite accesul pe baza codului numeric personal pentru persoane fizice, respectiv a codului fiscal pentru persoane juridice, iar plata se realizeazăfără comision.

– site-ulwww.ghiseul.roPlata taxelor şi impozitelor locale prin intermediul acestui site se facefără comision.

– aplicațiaMobilePay, aplicaţia pentru dispozitive mobile cu sistem de operare android. Sistemul este dezvoltat pentru administrarea plăţilor electronice, efectuate cu card bancar prin Internet, aferente obligaţiilor fiscale datorate de contribuabili persoane fizice sau juridice către bugetul local, precum şi a amenzilor contravenţionale şi amenzilor de parcare. Plata taxelor şi impozitelor locale prin intermediul acestui sistem se facefără comision.

2.PLATA ÎN NUMERAR –la Poștă şi CEC Bank

3.PRIN ORDIN DE PLATĂ SAU FOAIE DE VĂRSĂMÂNT –Se poate realiza la orice bancă, specificând pe documentul de plată următoarele:

– datele de identificare ale Municipiului Oradea (CUI : 4230487)

– denumirea impozitului şi contul IBAN deschis la TREZORERIA ORADEA (informaţia se găseşte pe site-ul www.oradea.ro , secţiunea din stânga paginii de web – Informaţii de interes publicConturi IBAN pentru încasări);

– datele de identificare ale contribuabilului.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut