Primăria Oradea anunță închiderea centrului de vaccinare din Orășelul Copiilor, începând cu luni, 14 februarie. Persoanele programate la acest centru vor trebui să se prezinte la Centrul de tip modular amenajat în Piața Emanuil Gojdu, între Casa de Cultură și Catedrala Ortodoxă.
Aici se administrează vaccinurile Pfizer, Johnson & Johnson, Moderna, AstraZeneca pentru adulți, precum și vaccinul Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 ani. Centrul este deschis zilnic, de la 08.00 la 20.00.
Persoanele care s-au imunizat la unul dintre centrele de vaccinare administrate de Primăria Oradea și nu și-au primit tichetele de masă reglementate prin Ordinul 1.863/2021 al Ministerului Sănătății, pot să le ridice de la centrul modular din Piața Emanuil Gojdu.
Menționăm faptul că, în România, vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 este voluntară și gratuită.
februarie 11, 2022
Plătește-ți online impozitele și taxele locale pe 2022 fără să te deplasezi la ghișeele Primăriei Oradea! Poți face asta fără user și fără parolă prin...
februarie 14, 2022
În vederea protejării intereselor consumatorilor și pentru asigurarea unui climat economic și concurențial sănătos, Primăria Oradea, prin Direcția Poliția Locală, verifică deținerea Acordului de funcționare...
Instrumente de accesibilitate