Lucrările la drumul colector aferent şoselei de centură (str. Ogorului) între str. Liviu Borcea și str. Ciheiului sunt în curs de execuție.
Lucrările sunt realizate de asocierea SC Drumuri Bihor SRL (lider de asociere) și proiectantul SC Aquacons SRL, iar valoarea lucrărilor este de 2.468.984,32 lei plus TVA.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în luna martie, urmând ca acestea să fie gata până la finalul lunii august, dacă și condiiile meteo o vor permite.
Lucrările la drumul carosabil, care are aproximativ 1 km și este cu sens unic din str. Liviu Borcea spre Ciheiului, presupun realizarea unui strat de fundație din balast, piatră spartă și două straturi de asfalt (binder și uzură). Proiectul mai include realizarea unei piste de biciclete spre centură, pe două benzi, cu 1,5 m pe fiecare sens. De asemenea, pe partea opusă pistei de biciclete se amenajează un trotuar.
În ceea ce privește lucrările la canalizarea pluvială, acestea sunt aproape finalizate.
Urmează să fie realizat și iluminatul public al zonei și să fie amenajate zonele verzi dintre trotuar și carosabil.
În atașament găsiți o galerie foto.
iulie 10, 2020
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 22:00, s-a realizat a IV-a etapă a operaţiunii de dezinsecţie în municipiul Oradea, operațiune care din...
iulie 13, 2020
În vederea distrugerii insectelor generatoare de disconfort (țânțari, muște etc.) în faza de adult și larve, Primăria Municipiului Oradea anunță locuitorii că, în perioada 13...