Știri

aprilie 21, 2023

Share:

Se suspendă circulația tramvaielor în perioada 22 – 24 aprilie, pe tronsonul Cap linie Pod CFR – Calea Aradului / str. Aviatorilor

news-image

Din cauza lucrărilor care se vor executa la calea de rulare pe str. Transilvaniei, sâmbătă, 22 aprilie, și duminică, 23 aprilie 2023, circulația tramvaielor va fi suspendată pe tronsonul Cap linie Pod CFR – Calea Aradului/str. Aviatorilor.

Circulația cu tramvaie pe tronsonul specificat se va relua luni, 24 aprilie 2023, începând cu ora 4:30 și se va circula până la ora 9:00. În intervalul orar 9:00 – 13:00 circulația cu tramvaie va fi din nou întreruptă pentru lucrări de asfaltare.

Se va circula, pe tronsonul specificat cu autobuzele liniei T8, pe următorul traseu:

Dus: Pod CFR – debarcare/îmbarcare (staţie de autobuz) – Dacia Zig-Zag (staţia de autobuz) – Piaţa Rogerius (staţia de tramvai) – str. Corneliu Coposu (Perla, parcare) – Parc Olosig (staţia de autobuz pentru liniile T7 şi 19) – B-dul Dacia (staţia de tramvai) – Piaţa Decebal (staţia de tramvai) – Pod Decebal (staţia de tramvai) – Biserica Emanuel (după semafor, înaintea sensului giratoriu) – str. Abatorului (înainte de trecerea de pietoni) – Calea Aradului (în staţia de autobuz de la Hanul Piraţilor).

Întors: Calea Aradului (în staţia de autobuz de la Hanul Piraţilor) – str. Abatorului – Colegiu Tehnic „Andrei Şaguna” (staţia de autobuz pentru linia 36) – Pod Decebal (staţia de tramvai) – Piaţa Decebal (staţia de tramvai) – B-dul Dacia (staţia de tramvai) – Parc Olosig (staţia de tramvai) – str. Corneliu Coposu (Perla) – Piaţa Rogerius (staţia de tramvai) – Dacia Zig-Zag (staţia de autobuz) – Pod CFR – debarcare/îmbarcare (staţie de autobuz).

În această perioadă, pe tronsonul Cap linie Nufărul – Cap linie Ioşia, vor circula tramvaie pe linia 2, iar pe tronsonul Cap linie Pod CFR – Cap linie Sinteza se vor efectua curse cu tramvaiul pendular.

Ne cerem scuze pentru disconfort şi vă mulțumim pentru înțelegere.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut