În vederea organizării Carnavalului Florilor ediția 2019, miercuri 07.08.2019, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat închiderea circulației rutiere în Piața Unirii de la intersecția cu strada Primăriei până la intersecția cu str. Iuliu Maniu, în data de 21 august 2019, între orele 06:00-24:00.
Pentru a preveni eventuale blocaje în trafic, se recomandă trasee alternative pe strada Primăriei, Tudor Vladimirescu sau Piața 1 Decembrie.
Carnavalul Florilor este un eveniment cu tradiție îndelungată, pe care Primăria Municipiului Oradea, prin APTOR, îl organizează în parteneriat cu Primăria orașului Debrecen și compania Főnix (compania care construiește carele alegorice). Aflat la ediția cu numărul 14, evenimentul din acest an se va desfășura în totalitate în Piața Unirii, în data de 21 august 2019.
Programul artistic dedicat acestui eveniment va începe la ora 12:00, când pe scena secundară din Piața Unirii vor putea urca trupe de majorete, dansuri folclorice sau alte forme de manifestare culturală. Scena va fi amplasată în spatele statuii Regelui Ferdinand, în zona carelor alegorice.
Seara zilei de 21 august se va încheia cu un spectacol de gală în Piața Unirii, susținut de unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, Havasi Balazs.
august 07, 2019
În lunile iunie și iulie, Direcția Economică - Serviciul Executare Silită a transmis peste 200 de notificări finale de plată către contribuabilii restanțieri.Notificările finale de...
august 07, 2019
În cursul zilei de luni, 12 august, vor începe lucrările la obiectivul de investiții ,,Soluție inovativă pentru creare undă verde pentru tramvai Pod Dacia -...