În cadrul ședinței de Consiliu Local de azi, 28 mai 2015, consilierii locali au aprobat o inițiativă a consilierului local Sebastian Lascu care prevede încheierea unui acord de parteneriat cu Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie (respectiv firma FMF DENT, înființată de Facultate). Detalii legate de acest acord au fost prezentate de către consilierul Sebastian Lascu respectiv dl. Slăvescu Dan din partea Universității Oradea în cadrul unei conferințe de presă.
Conform explicațiilor date de către consilierul local, beneficiarii inițiativei vor fi în principiu persoanele nevoiașe aflate în baza de date a ASCO, precum și orădenii care sunt în evidențele SOS Autism Bihor și în cele ale Asociației DOWN Oradea. Astfel, aceste persoane vor putea beneficia de servicii stomatologice gratuite în limita a 4.166 lei / lună. Totodată, acest parteneriat, încheiat pentru început pe o perioadă de un an de zile, presupune și achiziția unui aparat de inhalosedare (în valoare de 50.000 de lei), de către Primăria Oradea. După achiziție aparatul fiind urmează să fie transferat Universității, prin contract de comodat.
Serviciile de medicină dentară ar urma să fie prestate de cadre didactice de la Facultatea de Medicină și Farmacie (catedra de specialitate), respectiv de studenți și medici stomatologi rezidenți.
Dan Slăvescu a menționat că aparatul de inhalosedare este o noutate pentru Oradea, aparatul îl sedează pe pacient, iar achiziția lui va ușura cu mult suferința persoanelor aflate în dificultate. Acesta a mulțumit consilierului Sebastian Lascu pentru inițiativă și Primăriei Oradea pentru aportul adus.
După finalizarea procedurii de achiziție aparatul va funcționa la Clinica din sediul Facultății de Medicină din Piața 1 Decembrie.
mai 28, 2015
Având în vedere faptul că Piața Decebal se află în zona centrală a municipiului Oradea, iar împrejmuirea acesteia nu mai corespundea cerințelor estetice existente în...
mai 28, 2015
Primarul Ilie Bolojan a prezentat azi, 28 mai 2015, în cadrul unei conferințe de presă, studiul de fezabilitate realizat de SEARCH Corporation SRL pentru construirea...