Încasările din taxe și impozite la bugetul local al Municipiului Oradea au crescut cu peste 8,5 milioane lei față de aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit evidențelor fiscale ale Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2026, un număr de 51.085 persoane fizice și 5.493 persoane juridice și-au achitat obligațiile fiscale către bugetul local.
Valoarea totală a sumelor încasate din taxe și impozite locale în acest interval este de 62.010.447 lei.
Prin comparație, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2025, și-au achitat taxele și impozitele locale un număr de 61.019 persoane fizice și 5.936 persoane juridice, iar valoarea totală a încasărilor a fost de 53.432.569 lei.