Știri

august 31, 2017

Share:

Spectacole ale Operei de stat din Budapesta la Oradea

news-image

În 14-15 septembrie, Oradea este gazda unui eveniment cultural extrem de important oferit de Opera de stat din Budapesta, una din cele mai renumite din Europa. Spectacolul face parte din cadrul unui turneu mai amplu, organizat de către prestigioasa instituție în spațiul transilvănean, cu o stagiune specială organizată din cauza reabilitării sediului Operei din Budapesta.

Evenimentul va fi organizat la Arena Antonio Alexe. În prima zi publicul se va bucura de o Operă în trei acte, în limba maghiară, cu supratitrare în limba română, având o tematică legată de istoria poporului maghiar. Cea de-a doua zi va fi dedicată baletului, mai exact baletul comic în 3 acte Văduva Veselă de Lehar, piesa desfășurându-se în 1905, la Paris, unde diplomații ambasadei țării imaginare Pontevedro încearcă să găsească o soluție pentru prevenirea falimentului care amenință țara lor.

Prețul biletelor este de 10 ron și se găsesc online pe bilete.ro, la magazinele Germanos, str. Republicii nr. 23 şi str. Ogorului 171, Immedia din incinta Kaufland 3, str. Tuberozelor 26 și oficiile poştale nr.1, str. R Ciorogariu nr. 12 şi nr. 9, blv. Dacia nr. 110. Spectacolele vor începe la ora 19:00 în fiecare din cele două zile.

Actorii celor două spectacole sunt:

Operă în trei acte

László al V-lea: Rab Gyula

Ulrik Cillei: Dobák Attila

Erzsébet Szilágyi: Fodor Beatrix

László Hunyadi: Kiss B. Atilla

Mátyás Hunyadi: Kálnay Zsófia

Palatinul Gara: Kovács István

Mária Gara: Kriszta Kinga

Mihály Szilágyi: Zsigmond Géza

Rozgonyi: Somogyi Zoltán

Văduva veselă de Lehar

Hanna Glavari, văduva: Hangya Rita

Contele Danilo Danilovici: Timofeev Dmitry

Valencienne: Földi Lea

Camille de Rossillon: Rónai András József

Ludmilla: Pokhodnykh Elina

Magda: Purszki Lilla

Kromow: Morvai Kristóf

Pritschitsch: Majoros Balázs

Njegus: Kovtun Maksym

Baronul Mirko Zeta: Biocca Mark James

Băiat solo din Pontevedro: Kerényi Miklós Dávid

Ospătarul șef: Molnár Dávid

”Evenimentul este organizat de către Opera de stat din Budapesta, făcând parte din stagiunea dedicată Transilvaniei, Asociația pentru promovarea turismului în Oradea și regiune fiind structura care și-a asumat contractul, responsabilitățile de organizare tehnică și de asigurare a spațiului pentru cele două reprezentații. Ne bucurăm că Oradea și comunitatea locală se pot bucura de un astfel de spectacol și că iubitorii de operă vor primi la Oradea vizita unei instituții atât de prestigioase din Europa”, a declarat directorul APTOR, dl. Mihai Jurca.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut