Au demarat lucrările de reabilitare a statuii poetului Mihai Eminescu, din Piața Independenței, urmând ca până pe data de 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, când se vor împlini 173 de ani de la nașterea poetului, să fie finalizate.
Conform contractului de lucrări încheiat cuSC Construcții Bihor SA, privindamenajarea platformelor pietonale, a zonei de spații verzi și a statuii poetului naționalMihai Eminescu, în baza avizului dat de DirecțiaJudețeanăpentru Cultură Bihor, s-au efectuat lucrări de înlocuireparțială a plăcilorde piatră din soclu, șlefuirea soclului pentru a avea o culoare unitară și impregnarea cu o soluție specială de protecție.
La statuia din bronz se vor efectua, în aceste zile, următoarele operațiuni: curățare manuală/mecanicăși chimică după caz; desprăfuire (eliminarea depunerilor neaderente), îndepărtare prin aspirareși/sau spălare; remedierea degradărilor mecanice sau ale celor cauzate de coroziuni, dacă este cazul și refacerea aspectului estetic prin uniformizarea patinei.
„Restaurarea monumentului de for public este coordonată de către Andras Tihamer, specialist atestat de Ministerul Culturiipe componente artistice de metal și de către Ioan Brai, expert în conservarea și restaurarea metalelor, colaborator al Muzeului NaționalBrukenthal. Operațiunile efectuate la statuie nu vor afecta componentele artistice sau alte aspecte care să implice avize/acorduri speciale”, a precizat Angela Lupșea, directorul Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor
Valoarea totală a lucrărilor este de 22.000 lei (TVA inclus).
Odatăcu finalizarea acestor lucrări, se va crea posibilitatea organizăriila statuia lui Mihai Eminescu a evenimentului dedicat Zilei Culturii Naționale Române, în data de 15 ianuarie.
ianuarie 05, 2023
La finalul lunii trecute au fost recepționate lucrările de amenajare a Parcului Tineretului, care se întinde pe o suprafață de 1,5 ha.Proiectul a fost implementat...
ianuarie 06, 2023
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna ianuarie, citirea contoarelor de branşament se...