Știri

noiembrie 09, 2020

Share:

Târgul de Crăciun din Oradea a fost anulat

news-image

Ne apropiem de finalul anului și este momentul în care, din păcate, trebuie să anunțăm faptul că ediția 2020 a Târgului de Crăciun nu va mai avea loc. Din cauza pandemiei SARS-COV-2, marea majoritate a evenimentelor din calendarul APTOR, programate pentru perioada aprilie – noiembrie 2020, au fost anulate sau amânate pentru 2021, după caz.

În acest moment, suntem nevoiți să anunțăm și anularea Târgului de Crăciun Oradea – unul din cele mai cunoscute evenimente orădene și totodată, evenimentul cu cel mai mare număr de comercianți, atracții, activități și participanți. Anularea evenimentului fost o decizie dificilă, însă necesară și inevitabilă, ţinând cont de creșterea accelerată a numărului de noi cazuri de coronavirus din ultimele zile, prioritatea noastră nr. 1 rămânând în continuare siguranța comunității.

Atunci când contextul va permite din nou organizarea de evenimente, ne dorim să ne revedem sănătoși și în condiții de deplină siguranță, la evenimentele deja consacrate din Oradea, dar și la altele noi, la fel de interesante și ofertante.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut