În cadrul Târgului de Paști organizat de Primăria Oradea prin Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune(APTOR), Consiliul Județean Bihor și-a asumat rolul de a coordona câteva programe artistice dedicate copiilor.
După ce la sfârșitul săptămânii care a trecut, în Piața Unirii a fost organizat „Parcul cu jocuri populare”, urmează ca mâine, 12 aprilie, ora 15:00, să se organizeze la Căsuța „Țara Beiușului” un atelier de încondeiat ouă, iar de la ora 16:00, tot la Căsuța „Țara Beiușului” va avea loc o demonstrație de bătut toaca. Participarea copiilor e gratuită.
Cei mici vor putea asista şi la două piese de teatru, jucate pe scena amplasată în Piața Unirii, lângă stația de tramvai. Astfel, miercuri, 12 aprilie, de la ora 17:00, trupa Lilliput va susține, în limba maghiară, spectacolul intitulat „Copacul care se înalță până la cer” (Az égig érő fa), iar joi, 13 aprilie, de la ora 17:00, trupa Arcadia va pune în scenă spectacolul „Povești populare rusești”. Accesul copiilor și al părinților este gratuit.
Sâmbătă, 15 aprilie, Asociația pentru eleviOradea organizează în Piața Unirii un concurs initulat „Concursul oului uriaș de Paște”. În cadrul concursului vor concura între ele școlileorădene, participanții fiind elevi atât din școlile românești, cât și din cele maghiare. Scopul acestei activități este acela de a da elevilor posibilitatea să cunoască îndeaproape tradițiile de Paști.Oul care participă la concurs trebuie să fie făcut de o clasă, la realizarea lui trebuind să participe toți copiii.Oul de Paști se poate face din orice material (țesături, hârtie, polistiren, lemn, burete, frunze uscate etc.).Mărimea oului trebuie să fie de minimum 1 m lungime și 70 cm lățime.O clasă poate concura cu un singur ou uriaș. Fiecare clasă va transporta oul la și de la locul evenimentului și va avea grijă de acesta până la finalul concursului. În cadrul concursului vor fi amenajate două mese mari: una cu obiecte tradiționale românești, iar cealaltă cu obiecte tradiționale ungurești, astfel încât vizitatorii și turiștii să poată cunoaște obiceiurile de Paști ale celor două popoare. Taxa de înscriere la concurs este de 20 lei/clasă.
aprilie 10, 2017
În 10 aprilie 2017, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a lansat licitația pentru identificarea unui investitor care să construiască centrul de servicii din Parcul Industrial...
aprilie 11, 2017
Azi, 11 aprilie 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice șiFondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, și Primăria Municipiului Oradea, în calitate de beneficiar,...