Știri

iulie 22, 2016

Share:

Tineri din Italia în vizită la Primăria Oradea

news-image

În perioada 20-24 iulie 2016, Episcopia Greco-Catolică de Oradea organizează un schimb de experiență cu Diecezele de Matera, Acerenza, Melfi, Tricarico şi Potenza (Italia), ca o pregătire pentru Întâlnirea Mondială a Tinerilor din 24-31 iulie, care va avea loc la Cracovia, în Polonia.

La acest eveniment participă 120 de tineri italieni și 70 de tineri orădeni, la schimbul de experiență participând și doi episcopi, Preasfinţia Sa Virgil Bercea, episcopul gazdă şi Excelenţa Sa Gianfranco Todisco, episcop de Melfi.

Cu ocazia acestui eveniment, participanții la schimbul de experiență au vizitat azi, 22 iulie 2016, Primăria Oradea, unde au fost primiți de către viceprimarul Florin Birta. În discursul său, viceprimarul le-a prezentat municipiul Oradea, a arătat că municipiul este un oraș multicultural și multiconfesional în care toți cetățenii trăiesc în bună înţelegere, iar Oradea este un oraș în continuă transformare, fiind printre primele orașe din România care accesează cu mult succes fonduri europene. Ca exemplu, viceprimarul a menționat Piața Unirii, dealul Ciuperca, locații care de asemenea vor fi vizitate de către tinerii din Italia.

„În numele administrației locale vă doresc ședere plăcută în Oradea, vă mulțumesc că ați ales să vizitați orașul nostru, iar Episcopiei Greco-catolice și Presfinției Sale Virgil Bercea îi mulțumesc pentru sprijinul acordat și pentru colaborarea eficientă pe care o avem”, a spus viceprimarul Birta.

La rândul său, episcopul Bercea a prezentat pe scurt istoria orașului Oradea și a subliniat importanța relației dintre tinerii din Oradea și cei din Italia.

Tinerii participanți la schimbul de experiență vor vizita în aceste zile obiectivele turistice din Oradea: Cetatea, dealul Ciuperca, Băile Felix și 1 Mai, Basilica Romano-Catolică, pietonalul, iar vineri, 22 iulie, de la ora 20, vor asista la un spectacol cu tematică creştină în Piaţa Unirii, al cărui invitat special va fi Randi.

Tot vineri seară, pe scenă vor urca Carla Marin, Alexandru Cristea, Ansamblul Folcloric Lioara, Claudia Gui, Andrada Abrudan, Davide Gruosso şi Ovidiu Lazăr.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut