Știri

ianuarie 13, 2021

Share:

Tombola pentru plata impozitelor online continuă și în anul 2021

news-image

Campania PLĂTEȘTE IMPOZITUL ONLINE ȘI CÂȘTIGĂ O ZI DE DISTRACȚIE LA AQUAPARK NYMPHAEA, ajunsă la a V-a ediție, continuă și în anul 2021.

Primăria Oradea va premia și anul acesta persoanele și firmele care vor plăti online taxele și impozitele datorate pe anul 2021 până la data de 31 martie, acordând săptămânal prin tragere la sorți un voucher, constând într-un bilet de familie pentru o zi la Aquapark Nymphaea.

Premiile asigură accesul în aquapark unei familii formate din 2 adulţi şi 2 copii cu vârsta sub 18 ani, pentru întreaga zi. Alte cheltuieli din incinta aquapark-ului vor fi suportate de câștigători.

Campania se desfășoară în perioada 13 ianuarie – 31 martie 2021. Prima extragere va avea loc în data de 22 ianuarie 2021.

Condiţii de participare

La această campanie vor participa persoanele fizice și juridice care în perioada 13 ianuarie – 31 martie 2021 își plătesc online, prin portalul www.oradea.ro sau prin aplicația pentru dispozitive mobile Plata impozite MobilePay din Google Play Store, impozitele pe clădire, teren și/sau auto datorate către bugetul local pentru anul în curs.

La această promoție pot participa toate persoanele fizice, juridice şi fizice autorizate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiți

– Au vârsta minimă de 18 ani împliniți la data de începere a promoției, adică până la data 13.01.2021 – pentru persoanele fizice;

– Plătesc în perioada 13 ianuarie – 31 martie 2021, impozitele datorate bugetului local în anul 2020, online prin portalul www.oradea.ro secțiunea plăți online sau prin aplicația pentru dispozitive mobile Plata impozite MobilePay.

– Plătesc integral impozitele și taxele datorate pentru anul 2021.

– Fiecare persoană participă o singură dată la tragerea la sorți, în săptămâna în care a efectuat plata integrală, indiferent de numărul de tranzacţii online (plăţi) efectuate.

– Nu se iau în considerare plățile efectuate prin alte mijloace sau instrumente decât cele efectuate online prin portalul www.oradea.ro și prin aplicația pentru dispozitive mobile Plata impozite MobilePay

Corespunzător perioadei campaniei 13.01.2021 – 31.03.2021 vor fi acordate 11 premii.

Tragerile la sorți și desemnarea premiilor vor fi organizate astfel:

Perioada de campanie

Data tragere la sorți

13 – 20 ianuarie 2021

26 ianuarie 2021

21 – 27 ianuarie 2021

2 februarie 2021

28 ianuarie – 3 februarie 2021

9 februarie 2021

4 – 10 februarie 2021

16 februarie 2021

11 – 17 februarie 2021

23 februarie 2021

18 – 24 februarie 2021

2 martie 2021

25 februarie – 3 martie 2021

9 martie 2021

4 martie – 10 martie 2021

16 martie 2021

11 martie – 17 martie 2021

23 martie 2021

18 martie – 24 martie 2021

30 martie 2021

24 martie – 31 martie 2021

6 aprilie 2021

Eventuale plăți efectuate înainte de data de 13 ianuarie se vor include în tragerea la sorți din data de 26 ianuarie 2021

Premiile vor fi suportate din sponsorizări primite cu această destinație.

Desemnarea câştigătorilor

Toți participanții la campanie care îndeplinesc condițiile de acces vor participa automat la tragerea la sorți pentru premiile puse în joc. Se vor extrage 2 câștigători de rezervă pentru fiecare câștigător săptămânal. În cazul în care câștigătorii desemnați prin tragere la sorți nu acceptă/revendică premiul din diferite motive, premiul se va acorda primului câștigător de rezervă.

Câștigătorii vor fi anunțați prin comunicat de presă, prin intermediul paginii de facebook a Primăriei Oradea și prin adresă transmisă la domiciliul indicat în baza de date fiscală a Direcției Economice.

Acordarea premiilor

Premiile vor fi acordate pe bază voucher de acces la Aquapark Oradea. Câștigătorii vor putea primi/revendica voucherele în termen de 30 de zile de la data extragerii și anunțării câștigătorului pentru fiecare premiu săptămânal. Voucherele sunt valabile și vor putea fi folosite pe parcursului anul 2020.

Bonificaţii fiscale pentru plata integrală a impozitelor locale cu anticipaţie până la data de 31 martie

Bonificaţiile fiscale pentru plata cu anticipaţie până la data de 31 martie a impozitelor locale datorate pentru întregul an de către contribuabili se stabilesc după cum urmează:

A. În cazul achitării la Primărie – sala ghișeelor, poștă, C.E.C., prin P.O.S., ordin de plată, internet banking :

– 4% în cazul impozitului pe clădiri persoane fizice și juridice;

– 4% în cazul impozitului pe teren persoane fizice și juridice;

– 4% în cazul impozitului pe mijloacele de transport persoane fizice și juridice;

B. În cazul achitării online prin intermediul site-urilor www.oradea.ro, www.ghiseul.ro și aplicația „Plata Impozite MobilePay”:

– 8% în cazul impozitului pe clădiri persoane fizice și juridice;

– 8% în cazul impozitului pe teren persoane fizice și juridice;

– 8% în cazul impozitului pe mijloacele de transport persoane fizice și juridice.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut