Primarul Florin Birta, împreună cu viceprimarii Antonia Nica și Marcel Dragoș, au participat astăzi, 24 ianuarie 2024, la manifestările prilejuite de aniversarea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Manifestările au avut loc la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii.
Evenimentul a început cu prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea imnului de stat al României, după care a continuat cu o slujbă Te Deum oficiată de preotul Penitenciarului Oradea, părintele Bogdan Durgheu.
Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, a ținut un discurs despre însemnătatea și importanța Unirii pentru poporul român. Prefectul a menționat că această zi reprezintă un pas important în drumul către formarea statului național unitar român, reunind Moldova și Țara Românească sub conducerea marelui domnitor: Alexandru Ioan Cuza.
În continuare, lector univ. Dr. Radu Romînașu de la Universitatea din Oradea a trecut în revistă contextul istoric, semnificația momentului de la 24 ianuarie 1859, dar și meritele de necontestat ale unei generații politice de excepție, care a știut ce să facă cu puterea politică pe care a deținut-o și care a construit ceea ce noi avem astăzi.
În continuare a urmat un moment artistic susținut de solista Antonela Ferche-Buțiu și a unui grup instrumental, după care a avut loc festivitatea depunerii de coroane și jerbe de flori.
Primarul Florin Birta împreună cu cei doi viceprimari au depus în numele Primăriei Oradea o coroană de flori la Statuia Regelui Ferdinand I.
Festivitățile s-au încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.








































La mulţi ani România, la mulţi ani românilor de pretutindeni!
ianuarie 23, 2024
Directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar (DPI), Lucian Popa, a prezentat azi, în cadrul unei conferințe de presă, raportul de activitate a direcției pe anul 2023, cu...
ianuarie 25, 2024
Tombola organizată în cadrul campaniei Primăriei Oradea pentru stimularea plății online a impozitelor și taxelor locale a desemnat azi cel de-al doilea câștigător. Campania este...